Economia Europei a îndurat un deceniu de stagnare economică după criză, iar dacă nu acţionează curând, e pe cale să treacă printr-un nou astfel de episod, relatează CNN.

La 10 ani de la criza financiară globală, economia Europei a reuşit să se recupereze, dar nu să renască. Inflaţia scăzută, ratele mici ale dobânzilor şi creşterea economică redusă au devenit normalitate pentru statele europene.

Dar menţinerea acestei stări de fapt ar putea avea efecte dezastruoase. Încă un deceniu irosit ar putea duce la adâncirea clivajului rural-urban din Europa, ar putea hrăni din nou instabilitatea politică şi ar putea duce la o creştere şi mai mare a şomajului în rândul tinerilor.

Carsten Brzeski, economist german, spune că această situaţie ar putea duce chiar la colapsul zonei euro. „Există riscul de a lua măsuri prea târziu, să realizăm atunci că am irosit prea mult timp”, spune Brzeski.

Sindromul creşterii reduse
Situaţia economică a Europei e comparabilă cu perioada denumită „deceniul pierdut” în Japonia. În anii 1990, Japonia a cunoscut o perioadă caracterizată de o creştere scăzută a economiei şi inflaţie scăzută, din care economiştii spun că ţara nu pare că a ieşit în mod convingător.

Simptomele stagnării pe termen lung, proces denumit „japonificare”, pare că sunt vizibile acum în Europa. Încă de la sfârşitul lui 2018, inflaţia în Zona Euro s-a aflat sub ţinta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană. În iunie, a ajuns la 1,3%.

Creşterea PIB-ului a fost de 1,8% în 2018, iar prognozele arată o încetinire până la 1,2% în 2019. 2020 ar putea fi un an chiar mai problematic, având în vedere că regiunea ar putea să se confrunte cu un Brexit haotic în toamna lui 2019.

Rata dobânzii rămâne la un minim istoric. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, va părăsi instituţia în octombrie fără să fi crescut rata dobânzii deloc în timpul preşedinţiei sale de 8 ani. Unii analişti prevăd chiar o micşorare a ei în septembrie.

Investigaţiile asupra cauzelor acestei situaţii au evidenţiat un factor important – recuperarea neuniformă după criza financiară.

Şomajul în Uniunea Europeană şi-a atins vârful în 2013, când 26,5 de milioane de oameni nu erau angajaţi, iar de atunci a scăzut la 15,7 milioane, fiind acum sub nivelul la care se afla înainte de criză. Însă acest lucru nu este valabil în locuri precum nord-vestul Spaniei, sudul Italiei sau sudul Greciei, care încă se confruntă cu rate mari ale şomajului.

Cazul Japoniei
Situaţia actuală a Europei face trimitere la Japonia anilor ‘90. Ţara Soarelui-Răsare termină un al treilea deceniu de creştere redusă, inflaţie scăzută şi rate ale dobânzilor scăzute.

Citeste si...  28 de ani de la executarea soților Ceaușescu. Care au fost ultimele cuvinte ale dictatorului comunist. Fiul a văzut scena morții la TV

Europa creşte ceva mai repede, însă, la fel ca Japonia, se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, iar pensionarii trag economia în jos pentru că economisesc în loc să cheltuiască. La nivel mai înalt, există o problemă similară cu băncile „zombi” care doar consumă capital fără a oferi împrumuturile de care e nevoie pentru a declanşa creşterea economică.

Comparaţie se termină, însă, atunci când vorbim de instrumentele pe care cele două entităţi le au dispoziţie pentru a lupta împotriva stagnării economice. Japonia are o bancă centrală şi un guvern naţional care îi permit să acţioneze decisiv, chiar dacă măsurile de stimulare a economiei nu s-au dovedit foarte eficiente.

Integrarea politică şi economică în Europa, însă, nu e un proiect finalizat. Moneda euro a fost introdusă în 1999, iar 20 de ani mai târziu, statele Uniunii Europene nu au reuşit să se coordoneze pentru a avea o politică fiscală complementară care să dea un impuls uniunii monetare.

Statele UE îşi fac propriile bugete şi propriile planuri fiscale în interioriul unui cadru prestabilit la nivel supranaţional. Asta face ca Banca Centrală Europeană să fie singura care să poată lua măsuri la nivel mai mare, în condiţiile în care felul în care poate acţiona este deja constrâns de măsuri luate în timpul ultimilor ani.

Semnalele de alarmă
Experţii spun că o coordonare a cheltuielilor între statele membre ar putea da Europei un „şoc” care să-i revitalizeze economia.

„Şansele unor astfel de acţiuni de coordonare între state sunt scăzute”, spune Brzeski, care observă că clivajele politice dintre ţările mai bogate, precum Germania, şi cele care se confruntă cu probleme economice mai mari, precum Italia vor împiedica cooperarea. Nici ţările mai prospere nu pot coopera eficient între ele, aşa cum arată cazul Germania-Franţa.

Problema este că politicienii nu vor mai avea prea mult timp de pierdut.

Germania plăteşte mai puţine dobânzi la obligaţiunile sale pe 10 ani decât Japonia. Acest fapt indică „melancolia” care caracterizează perspectivele economice pe termen lung ale regiunii, iar acest semnal nu e prea bun pentru investitori.

Pieţele de obligaţiuni din Europa, la 10 ani după criză, sunt în situaţia în care se află cele din Japonia după 30 de ani de creştere redusă”, spune John Normand, şef de strategie la JPMorgan Chase.

Pentru Brzeski, aceasta este o situaţie care ar putea deveni nesustenabilă destul de repede.

europa, japonia, inflatie criza, economica dobanzi