Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie 2020, după aproape patru ani de incertitudine politică, negocieri intense cu oficialii europeni și trei prim-miniștri.

Marea Britanie a decis să adere la Uniunea Europeană (denumită în acel moment Comunitatea Economică Europeană) în anul 1961 și a primit aprobarea finală în anul 1973, după ce a fost refuzată de două ori de președintele francez Charles de Gaulle.

Apartenența la Blocul comunitar a fost pusă la îndoială pentru prima dată la doar doi ani de la aderare, în anul 1975, când a avut loc primul referendum național pe această temă.

Guvernul Laburist condus de prim-ministrul Harold Wilson a chemat cetățenii să răspundă la întrebarea: „Credeți că Marea Britanie ar trebui să rămână în Comunitatea Europeană?”. În acel moment, 67,2% dintre britanici au dorit ca țara lor să continue ascensiunea pe drumul european.

„Toată lumea ar trebui să meargă la referendum și să voteze DA, ca problema să ajungă la un final pe veci. Suntem cu adevărat în Europa și suntem pregătiți să mergem înainte”, a declarat atunci Margaret Thatcher, liderul opoziției, conform publicației The Guardian.

La o zi după referendum, prim-ministrul David Cameron a demisionat, după ce a fost evident că dorința sa de a rămâne în Uniunea Europeană nu este împărtășită de majoritatea cetățenilor britanici, conform cer.eu.

Având în vedere că referendumul a fost unul consultativ, guvernul britanic a fost cel care a luat decizia de a iniția procesul de ieșire din Uniunea Europeană, în anul 2017.

Acordul Brexit, respins de trei ori sub conducerea Theresey May

Theresa May a devenit prim-ministru al Marii Britanii în data de 13 iulie 2016, în urma alegerilor organizate în cadrul Partidului Conservator. Mandatul său a durat doar trei ani, timp în care a negociat un acord Brexit care a fost respins de trei ori de parlamentarii britanic, a convocat alegeri anticipate în urma cărora a pierdut majoritatea în Parlament și a fost ținta unei moțiuni de cenzură.

Noul premier și-a luat angajamentul de a negocia împreună cu oficialii europeni acordul cadru pentru ieșirea din UE.

În data de 29 martie 2019, Marea Britanie părea pregătită să își asume rezultatul referendumului, iar Guvernul britanic, sub conducerea lui May, a declanșat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Conform planului de atunci, „divorțul” urma să aibă loc doi ani mai târziu, în data de 29 martie 2019.

Prima piedică în planurile lui May a venit doar câteva luni mai târziu, în luna octombrie. Încercând să îmbunătățească poziția Partidului Conservator în Parlament prin alegeri anticipate, pentru a ușura negocierile pentru Brexit, Theresa May a pierdut majoritatea în Parlament și a continuat să gestioneze ieșirea Marii Britanii din UE cu un Guvern minoritar.

Pe plan european, prim-ministrul Marii Britanii părea să aibă mai mult succes. În noiembrie 2018, liderii UE au aprobat Acordul de Retragere negociat luni întregi împreună cu echipa britanică. În urma acestei decizii, parlamentarii britanici aveau următorul cuvânt.

Îngrijorată de înfrângerea iminentă din Parlament, Theresa May a amânat votul asupra acordului și a încercat să obțină mai multe concesii din partea Uniunii Europene.

În Marea Britanie lucrurile se îndreptau spre o altă direcție și se transformau într-o luptă politică în cadrul Partidului Conservator. În decembrie 2018, parlamentarii conservatori au declanșat o moțiune de cenzură împotriva premierului, dar aceasta nu a trecut.

După moțiunea de cenzură eșuată, acordul negociat de Theresa May a fost respins de trei ori: în data de 15 ianuarie 2019, 12 martie 2019 și 30 martie 2019.

După primele două înfrângeri, având în vedere apropierea termenului de ieșire din Uniunea Europeană (29 martie), Theresa May a anunțat că dacă parlamentarii vor aproba acordul negociat își va da demisia și va lăsa negocierile ulterioare pe mâna viitorului prim-ministru.

Citeste si...
S-a descoperit o nouă familie de antibiotice care pot distruge o serie de bacterii care au devenit extrem de rezistente

Având în vedere că acest lucru nu s-a întâmplat, Uniunea Europeană a decis amânarea Brexitului până la data de 31 octombrie 2019.

În urma luptelor politice intense și cu un mandat umbrit de trei respingeri ale acordului și o moțiune de cenzură, Theresa May și-a anunțat în data de 24 mai 2019 demisia din funcția de prim-ministru și lider al Partidului Conservator.

Boris Johnson și determinarea de a realiza Brexit „indiferent de consecințe”

Mandatul prim-ministrului Boris Johnson, început în data de 24 iulie 2019, a fost marcat de o luptă împotriva Parlamentului britanic și de determinare de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană cu orice preț și cât mai repede posibil.

„Mai degrabă aș rămâne mort într-un șant”, a declarat Boris Johnson în luna septembrie, după ce a fost întrebat dacă ar dori să ceară o nouă amânare din partea Uniunii Europene în cazul în care acordul Brexit va fi din nou respins de parlamentari.

Hotărât să scoată Marea Britanie din UE în termen, cu sau fără un acord, Boris Johnson a suspendat activitatea Parlamentului, decizie judecată de Curtea Supremă a Marii Britanii drept ilegală, o lună mai târziu.

Ulterior, în data de 17 octombrie 2019, Boris Johnson și liderii UE au anunțat că au ajuns la un nou acord privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar.

Pentru a avea timp să obțină aprobarea noului acordul în Parlament, Johnson a solicitat o nouă amânare a ieșirii din Uniunea Europeană, astfel ajungându-se la actualul termen: 31 ianuarie 2020.

După ce Uniunea Europeană a aprobat actuala amânare, Marea Britanie s-a confruntat cu un nou impas politic intern: alegeri generale anticipate.

Scrutinul a avut loc în data de 12 decembrie și a fost câștigat de Boris Johnson, care și-a reafirmat astfel hotărârea să „rezolve Brexitul” până la finalul lunii ianuarie 2020, susținut de majoritatea parlamentară nou-obținută.

Ce urmeaza după data de 31 ianuarie

Aproximativ 2,9 milioane de cetăţeni din UE27 trăiesc în prezent în Regatul Unit, ceea ce înseamnă 4,6% din populaţia țării.

Conform actualului acord, după ieșirea Marii Britanii din UE va urma o perioadă de tranziție care se va finaliza în data de 31 decembrie 2020.

În perioada de tranziție, Marea Britanie își va păstra toate beneficiile apartenenței la UE, precum piața unică și uniunea vamală, dar își va pierde pozițiile deținute în instituțiile europene și în procesele decizionale europene.

În această perioadă, oficialii britanici și europeni vor începe să negocieze viitoarele relații politice, economice și sociale, cel mai important fiind acordul comercial ce va fi încheiat de Blocul comunitar ca întreg și Marea Britanie.

Orice prelungire a perioadei de tranziție, de maxim un an, va trebui solicitată până în iunie 2020, când va fi un summit UE în care se va analiza progresul negocierilor, conform Financial Times.

De asemenea, pentru a putea fi ratificat în termen, acordul comercial va trebui finalizat până la finalul lunii noiembrie.

În cazul în care până la data de 31 decembrie nu va fi încheiat un acord privind viitoarele relații și nu va intra în vigoare nicio amânare, Marea Britanie își va pierde toate beneficiile economice și va opera sub regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Aceast scenariu va avea consecințele economice ale unui Brexit fără acord.