Ion Țiriac a dezvăluit cât de grea este viața unui antrenor de tenis. Pe lângă meseria din punct de vedere tactic, acesta trebuie să învețe să aibă o relație perfectă cu jucătorul. Altfel, ”își pierde ușor postul”.

”La tenis, nu poți să ai nici antrenor, nici manager. Tu ești singurul care decide pe teren. Dacă nu ești suficient de acceptabil sau destul de acceptat, încât să poți accepta un antrenor ca lumea…

Ce faci dumneata dacă mâine dimineața îi spui: `dragă Simona, ai jucat 52 de minute în turul 3 la Roland Garros. Din acestea 52 de minute, ai jucat 9 minute și 31 de secunde, restul au fost pauze`. Să ne imaginăm că-i spune antrenorul: – `Trebuie să mai joci încă două ore!`

– Domnule, sunt obosită, trebuie să mă concentrez pentru poimâine.

– Nu, nu, mai joci încă două ore! Să ne-o imaginăm nu pe Simona, ci să ni-l imaginăm pe Djokovic. Îi zice Becker: `Băi, Nole, mai vino o oră aici și joacă!` `Boris, ți-am spus că sunt obosit!`

Citeste si...  Ion Țiriac vinde tot. A scăpat şi de Metro

– Hai, măi, Nole!

– Dă-o dracului, Boris!

A doua oară când antrenorul îi spune să mai joace două ore, jucătorul îi spune antrenorului `ți-am spus că sunt obosit, marș acasă!` Iar antrenorul și-a pierdut postul,” a spus Ion Țiriac, pentru Gazetă.

Ion Țiriac a lăsat-o fără cuvinte pe Simona Halep: „Alege-o pe care o vrei și du-o acasă!”

Ion Țiriac a organizat un eveniment foarte interesant, în cadrul căruia mai adaugă la colecția personală de mașini două unități de Porsche 911 Speedster. Alături de omul de afaceri s-a aflat și Simona Halep, care a avut parte de o surpriză de proporții.

La un moment dat, Ion Țiriac i s-a adreat campioanei de la Wimbledon: „Alege-o pe care o vrei și du-o acasă”, au fost vorbele omului de afaceri, potrivit Capital.

Simona s-a arătat extrem de impresionată și doar a zâmbit la auzul ofertei fostului mare tenismen român.