Planeta Marte este rece și nu poate susține viața astăzi, însă lucrurile stăteau altfel acum 3-4 miliarde de ani, potrivit unui studiu citat de CNN.

Acesta susține că Planeta Roșie a avut cândva o temperatură destul de ridicată pentru a permite existența furturnilor, a ploilor și a apelor curgătoare, iar toate acestea ar fi creat un mediu propice susținerii formelor simple de viață.

Se cunoaște de ani buni că pe Marte a existat apă, însă cercetătorii încă nu sunt siguri dacă ea exista sub forma ghețurilor sau era la suprafață. O suprafață caldă a planetei, cu ape curgătoare, încurajează teoriile potrivit cărora viața s-ar fi format independent pe Marte.

Citeste si...
Noile previziuni ale astrofizicianului Stephen Hawking!

În prezent, temperatura pe Marte este de -62 de grade Celsius, dar și o atmosferă rarefiată, iar aceste condiții sunt foarte dure comparativ cu presupusul său trecut mai călduros.

Studiul s-a bazat pe compararea modelelor de depozite minerale de pe Pământ și Marte, iar rezultatele ar putea dezvălui asemănările dintre cele două planete în trecut.

Pe Pământ, schimbările climatice afectează modelul depozitelor de minerale, iar același lucru s-a observat și pe Marte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.