Featured, Social

Curățenie pe piața mașinilor second-hand

Oficialii Registrului Auto Român au declarat război comercianților de mașini second-hand care modifică datele tehnice reale ale autoturismelor. Cei care vor să-și cumpere o mașină second-hand, vor avea la dispoziție un sistem prin care pot afla imediat, în timp real, istoricul autoturismului, eventualele daune, numărcul corect de kilometri parcurși, dar și ITP-uri făcute.

În ultimii ani piaţa de autoturisme second-hand a devenit subiectul unor dezbateri privind falsificarea numărului de kilometri parcurşi, ascunderea unor informaţii asupra uzurii sau stării tehnice a maşinilor. Cunoaşterea istoricului de accidente al unei maşini, al numărului real de kilometri şi alte eventuale defecţiuni avute de-a lungul timpului, sunt informaţii cheie pentru oricine vrea să cumpere o maşină de ocazie

În prezent, din cauza unor aşa-numiţi „samsari de maşini”, piaţa maşinilor de ocazie este lipsită de credibilitate. Pentru reconstrucţia încrederii în piaţa de autovehicule second-hand din România, Registrul Auto Român (RAR), cu ajutorul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) construieşte o bază de date cu toate maşinile înmatriculate în România. „Baza de date cu toate maşinile înmatriculate deja in România, care s-au prezentat la ITP începând cu anul 2007, pentru că de atunci sunt procesate informaţii, va fi folosită pentru a putea furniza doritorilor cazierul maşinii prin sms. O parte dintre informaţiile tehnice se regăsesc pe cartea de identitate. Însă, în plus, cumpărătorii vor putea afla şi istoricul accidentelor, unde şi cu ce piese a fost reparată maşina, dacă a avut daună totală, numărul real de kilometri etc. Ne-am propus ca până la sfârşitul acestui an, cine vrea să cumpere o maşină să poata apela un număr unic de sms asociat RAR, un număr scurt. În câteva secunde vor primi toate datele despre maşina pe care vor să o cumpere”, ne-a declarat George Dincă, directorul general al RAR.

În prezent, specialiştii Registrului Auto Român pregătesc construcţia noii platforme. „Costul estimat al acestui serviciu va fi de aproximativ cinci euro. Mai mult, noua carte are un cod QR. Acesta va putea spune dacă maşina are kilometrii reali. Trebuie să fim atenţi cum construim această platformă, colegii din ASF şi service-urile trebuie să ne furnizeze anumite date. Avem nevoie de acest instrument pentru a creşte siguranţa în trafic. Odată finalizată această bază de date, nu vor mai exista înşelăciuni cu maşinile second-hand. Nu trebuie să cumpărăm maşini de ocazie dacă nu se poate verifica proprietarul sau actele autoturismului”, a mai explicat George Dincă. În prezent, România are unul dintre cele mai vechi parcuri auto din Uniunea Europeană. Conform INS, trei sferuri dintre autoturisme sunt mai vechi de 10 ani.

ASF: „Cel mai probabil, vom asista la o scădere a preţului final de tranzacţionare”

Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreşedinte ASF, ne-a explicat că, în limitele furnizării unor informaţii care se supun reglementărilor de protecţie a datelor, va sprijini acest proiect. „Transmitem către RAR informaţii privind cazierul de daune al autovehiculului. Autoritatea de Supraveghere Financiară va putea pune la dispoziţia RAR numărul de daune al unui autovehicul, anii în care au avut loc aceste daune, precum şi valoarea fiecarei daune în parte. Realizarea acestui proiect va aduce un beneficiu major tuturor cumpărătorilor de maşini la mâna a doua, în sensul transparentizării cazierului de defecţiuni şi accidente ale unui autovehicul ce urmează a fi tranzacţionat”, a mai explicat Ovidiu Wlassopol. Mai exact, ASF va facilita accesul în baza de date CEDAM punând la dispoziţia solicitanţilor anumite informaţii relevante despre un autovehicul, cum ar fi eventuala implicare într-un accident, numărul de accidente în care a fost implicat, anii în care au avut loc acele accidente şi costurile de reparaţie decontate de către asigurator pentru fiecare accident în parte.

„Vom ţine cont ca informaţiile ce ajung la solicitant să respecte regimul de protecţie a datelor. Cel mai probabil, vom asista la o scădere a preţului final de tranzacţionare a unui autovehicul la mâna a doua, pentru că acele informaţii pot constitui un element important în negocierea preţului de vânzare. Suntem constienţi de faptul că acest proiect va genera şi nemulţumiri. Din această categorie fac parte acei samsari care falsificau informaţiile despre maşina vândută şi care înselau prin această metodă cumpărătorii”, ne-a mai spus prim-vicepreşedinte ASF.

ASSAI: „8 din 10 maşini la mâna a doua au kilometrajul falsificat”

Reprezentanţii service-urilor spun că atunci când nu exista reguli clare, sancţiuni şi modalităţi uşoare de acces la informaţii, cumpărătorii se pot baza doar pe buna credinţă a vânzătorului şi în cele mai multe cazuri, greşesc făcând asta. „Estimăm faptul că 8 din 10 maşini la mâna a doua tranzacţionate au kilometrajul falsificat, iar aceste informaţii false pot fi în majoritatea cazurilor depistate. Am întâlnit suficiente situaţii în care cumpărători de bună credinţă vin în service în urma unui accident, cu maşinile cumpărate de la diverşi samsari şi cu această ocazie afla şi ei că acele maşini au fost implicate în trecut în accidente grave”, a mai explicat declarat Dan Barbu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI). Acesta a dat ca exemplu samsarii auto care „uită” să monteze piesele scumpe, repere destinate să protejeze pasagerii în cazul unui accident. „Pentru o maşină implicată într-un accident grav, în urma căruia au fost declanşate airbagurile, samsarii au cumparat o planşă de bord, dar nu au mai montat sistemul airbag. Este adevărat, un sistem complet de airbag depăşea 2.500 de euro la acea maşină. Acei bani au constituit o parte din profitul vânzătorului, care, în mod absolut iresponsabil, a pus în pericol viaţa cumpărătorului de bună credinţă”, a conchis oficialul ASSAI.

REVISTA CAPITAL

blank