Ca să nu ajungă la mâna lui Iohannis, PSD și ALDE vor să schimbe structura Guvernului înainte de remaniere. Mi exact, PSD ar putea modifica structura guvernului pentru a mai tăia din ministere, idee care se va discuta luni în Biroul Politic Naţional al PSD.
O astfel de schimbare are nevoie de votul Parlamentului, deci ar fi şi un prim test pentru Coaliţia PSD-ALDE, după valul de nemulţumiri din PSD şi după mai multe negocieri eşuate între Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pe legea offshore.
Ca să nu ajungă la mâna preşedintelui, PSD şi ALDE vor să schimbe structura Guvernului, înainte de remaniere. Mai exact, să reducă numărul ministerelor şi să obţină apoi votul de încredere în Parlament. Dacă acest lucru se întâmplă, Klaus Iohannis nu mai poate decât să semneze decretele de numire pentru noii miniştri.
„În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru„, se menţionează în Articolul 85 din Constituţia României, potrivit Digi24.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Legat de remaniere va fi o discuţie foarte serioasă şi foarte dură. Nu mai poate fi un ministru membru al Guvernului, dacă nu ştie să comunice. Eu m-am săturat să fiu paratrăsnet. Sunt miniştri care fug de semnătură, care au delegat. Va fi unul sau altul, discuţia va fi foarte serioasă şi foarte sănătoasă. Am tot vorbit despre cum se va face remanierea. Doamna prim-ministru va veni cu un set de propuneri generat de analiza pe care dumneaei a făcut-o.
Membrii Guvernului în pericol de a fi remaniaţi sunt vicepremierul Paul Stănescu, unul dintre principalii contestatari ai şefului PSD. Riscă să plece din Executiv şi ministrul Turismului, Bogdan Trif, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, cel al Transporturilor, Lucian Şova şi ministrul Culturii, George Ivaşcu.