RADET anunță că noua Compania Energetică Bucureşti, care va prelua activitatea Regiei, va începe, miercuri, negocierile cu ELCEN pentru un nou contract de furnizare a energiei.

Noul contract conține mai multe solicitări care privesc calcularea cheltuielilor sau penalitățile facturilor.

„Încă din luna iulie am solicitat încheierea unui nou contract de furnizare a energie termice, corect, din care să fie eliminate clauzele care au generat conflictele economico—financiare şi o mare parte din penalităţi, propunerile fiind transmise în mai multe rânduri către Ministerul Energiei, partenerului contractant şi ANRE”, informează Radet.

Solicitările „sunt normale, corecte și realiste” și au în vedere specificul serviciului de furnizare a energiei termice, dar mai ales evitarea precedentului, respectiv a experienței avute de Radet, punctează reprezentanții Regiei.

Potrivit acestora, refuzul eliminării acestor clauze și introducerea oricăror alte clauze impuse de Elcen, care nu sunt în concordanță cu acest specific vor duce la „îngroparea” noii companii.

„Una dintre solicitări a avut în vedere calcularea tarifului pentru operatorul serviciului de energie termică (Compania Energetică Bucureşti) la nivelul cheltuielilor unui an calendaristic, având în vedere că practică a dovedit faptul că în perioada sezonului cald, Radet s-a aflat în imposibilitatea de a achita facturile Elcen la termenele scadente. Vă reamintim că serviciul de termoficare are un puternic caracter sezonier care creează un dezechilibru financiar între veniturile obținute în sezonul cald și cele încasate în sezonul rece”, mai arată sursa citată.

Citeste si...  Inima lui Mihai Constantinescu s-a oprit. Medicii l-au resuşcitat, cu succes, dar sunt rezervaţi în privinţa stării lui

Doar aproximativ 15% din cifra de afaceri este realizată pe perioada verii, în timp ce 85% este facturată în sezonul rece.

O altă solicitare a avut în vedere majorarea perioadei de graţie de la 30 de zile la 40 de zile pentru plata facturii către producător, după care acesta poate percepe penalităţi de întârziere.

„Această prevedere a fost cerută pentru asigurarea unui flux de numerar suficient, deoarece este bine ştiut faptul că decalajul de 10 zile între data emiterii facturii de cumpărare a energiei termice de la producător şi dată emiterii facturii către client a generat penalităţi de întârziere”, mai punctează Radet.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 11 noiembrie, definitiv, falimentul Radet, fiind menţinută, astfel, decizia din primă instanţă a Tribunalului Bucureşti.