CFR Cluj a obţinut al treilea său titlu consecutiv de campioană a României al fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, într-un meci decisiv pentru câştigarea Ligii I, informează Agerpres.

CFR Cluj şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu de campioană, 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020.

Universitatea a ratat şansa unui titlu după o pauză de 29 de ani. Universitatea a pierdut în faţa formaţiei CFR Cluj la Craiova şi o Supercupă a României (0-1), în 2018.

Clujenii au fost mai buni în meciul de luni, au dominat jocul şi au înscris de trei ori, prin fundaşii Paulo Vinicius (36) şi Kevin Boli (56), serviţi ideal cu centrări de fiecare dată de Ciprian Deac, care a închis tabela (77 – penalty). Universitatea a deschis scorul prin Dan Nistor (10), fost jucător al CFR-ului, dar nu s-a ridicat la nivelul mizei, nereuşind să faţă faţă presiunii acestui meci. CFR a fost mai matură, a gestionat foarte bine meciul şi s-a impus meritat.

CFR nu a putut conta în acest meci de titlu pe antrenorul Dan Petrescu şi pe jucătorii Cristian Manea, Damjan Djokovic, Adrian Păun şi Lacina Traore, toţi din cauza infectării cu coronavirus.

După un început de tatonare, în care oaspeţii au avut o posesie mai bună, Universitatea a dat lovitura la capătul unei acţiuni rapide, Koljic găsindu-l liber pe Nistor la circa 25 de metri, iar acesta a marcat cu un şut superb (10). Universitatea a avut momente bune şi în continuare, iar Mihăilă a reluat peste poartă de la colţul scurt (13).

În min. 18 s-a consumat o fază controversată, francezul Omrani pătrunzând în careu, iar Vlădoiu l-a deposedat prin alunecare, oaspeţii solicitând penalty.

Dominarea oaspeţilor s-a accentuat tot mai mult, iar Omrani (29) a şutat din careu pe lângă poartă, un gol care a prefigurat egalarea, adusă de Paulo Vinicius (36), cu o lovitură de cap, la cornerul lui Deac.

Universitatea a replicat periculos, iar Nistor (38) a înţepat balonul pe lângă Arlauskis, dar şi pe lângă poartă.

Vlădoiu a avut o intervenţie providenţială în faţa lui Rondon (40), iar apoi Pigliacelli s-a remarcat şi el în faţa venezueleanului (45+3). Şi gazdele au ratat o situaţie bună pe finalul primei reprize, prin Bărbuţ (45), al cărui şut a fost respins de Vinicius din faţa porţii goale.

În repriza secundă, Koljic (53) a trimis un şut bun, dar pe lângă poartă. Imediat, Chipciu (54) l-a testat de la distanţă pe Pigliacelli (54). Kevin Boli (56) i-a adus pe ardeleni în avantaj, centrarea lui Deac găsindu-l liber pe fundaşul CFR-ului. Echipa condusă de pe margine de Valeriu Bordeanu a controlat în continuare jocul, iar Bordeianu (63) a şutat tare de la distanţă, dar Pigliacelli a prins.

CFR Cluj a tranşat soarta partidei din penalty (77), prin Deac, după ce Cosic l-a faultat pe Vinicius, aflat în poziţie de ofsaid în careul Universităţii, la o fază fixă.

Universitatea a încercat pe finalul partidei să marcheze, însă nu a avut decât două ocazii notabile, Koljic (84) şi Baiaram (90+4) expediind cu lovituri de cap peste poartă.

Universitatea a ratat titlul, dar a reuşit cea mai bună clasare după revenirea sa în Liga I (doi) şi a jucat titlul pe masă în ultimul meci al sezonului, o performanţă mai mult decât onorabilă.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, luni, ca partida dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, din etapa a 10-a a fazei play-off, să fie decisă prin prelungiri şi penalty-uri în caz de egalitate şi astfel să desemneze campioana ediţiei 2019-2020 a Ligii I.

Universitatea Craiova – FC CFR 1907 Cluj 1-3 (1-1)
Au marcat: Dan Nistor (10), respectiv Paulo Vinicius (36), Kevin Boli (56), Ciprian Deac (77 – penalty).
Craiova, Stadion ”Ion Oblemenco”
Liga I – play-off – etapa a 10-a

Au evoluat echipele:
Universitatea: 13. Mirko Pigliacelli – 18. Ştefan Vlădoiu, 15. Uros Cosic, 26. Stephane Acka, 5. Bogdan Vătăjelu – 16. Dan Nistor, 8. Alexandru Mateiu (căpitan; 21. Antoni Ivanov, 75), 10. Alexandru Cicâldău – 22. Cristian Bărbuţ (9. Andrei Ivan, 59), 19. Elvir Koljic, 28. Valentin Mihăilă (17. Ştefan Baiaram, 75). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rezerve neutilizate: 1. Laurenţiu Popescu – 39. Ionuţ Mitran, 33. Mihai Bălaşa, 14. Kamer Qaka, 20. Gustavo Vagenin, 38. Luis Niţu.

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 3. Andrei Burcă, 55. Paulo Vinicius, 21. Kevin Boli, 45. Mario Camora (căpitan) – 94. Cătălin Itu (18. Valentin Costache, 65), 37. Mihai Bordeianu (6. Luis Aurelio, 85), 10. Ciprian Deac – 9. Billel Omrani (11. Michael Pereira, 85), 99. Mario Rondon (28. Ovidiu Hoban, 65), 96. Andrei Joca (27. Alexandru Chipciu, 8). Antrenor: Valeriu Bordeanu.

Rezerve neutilizate: 74. Ionuţ Rus – 13. Denis Ciobotariu, 92. Mike Cestor, 62. Claudiu Petrila.

Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Vasile Marinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Radu Petrescu (Bucureşti)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
Cartonaşe galbene: Chipciu (41), Nistor (58), Cosic (76), Omrani (82), Pereira (90+1).


Citeste si...
Realitatea TV va rămâne făra angajaţi. Câteva prezentatoare au părasit postul