Featured, Life

Cercetătorii explică în ce mod se stabilește ce culoare a părului vom avea

Cum ar fi fost dacă am fi putut să ne naștem cu cloarea părului albastru, roz sau verde? Probabil pentru mulți dintre noi ar fi fost ideal deoarece nu ar mai fi fost nevoie să ne degradăm părul folosind vopsea. Află care este explicația științifică.

Culoarea părului unei persoane este dat de pigmenţi cunoscuţi sub numele de melanină. Aceşti pigmenţi, ce sunt compuşi din doi aminoacizi (tirosină şi fenilanină), sunt produşi de un grup specializat de celule denumite melanocite. Procesul poartă numele de melanogeneză.

Melanocitele se găsesc în întregul nostru corp, iar melanina produsă de acestea este motivul pentru care pielea, părul şi ochii noştri au culoarea de acum. Melanocitele responsabile de culoarea părului nostru se găsesc în bulbul foliculului de păr.

De ce părul uman nu poate avea o nuanță nonconformistă în mod natural
În acest sens, specialiștii de la DNews au analizat culorile fascinante pe care le vedem la animale și au ajuns la concluzia că acestea au apărut ca parte a evoluției și a adaptării. De exemplu, păsările flamingo absorb carotenoizii din alge și animale mai mici pentru a căpăta penajul roz.

Dacă animalele au capacitatea de a folosi pigmenții pentru a-și schimba culoarea, lucrurile nu stau atât de simplu când e vorba de albastru. Această culoare nu e absorbită și secretată la fel de ușor precum alți pigmenți din natur

Culoarea rezultată e structurală, nu pigmentată. Șerpii și broaștele, pe de altă parte, pot crea pigmenți albaștri, dar nu pot crea pigmenți verzi. Cât despre oameni, pielea poate manevra pigmentare astfel încât să creeze diferite nuanțe de maro, roșu și galben, dar nu și de albastru sau verde.

blank