Featured, Life

Câţi parteneri intimi trebuie să ai înainte de căsătorie pentru a evita divorțul

Numărul partenerilor sexuali avuţi de o femeie înainte de căsătorie influenţează soarta căsniciei. Cifra care sporeşte şansele ca un cuplu să divorţeze a fost scoasă la iveală în urma unui studiu recent.

Cercetările arată că femeile care îşi încep viaţa sexuală după căsătorie au şanse mai mari să rămână în relaţia respectivă după cinci ani de la marele eveniment, comparativ cu reprezentantele sexului feminin care îşi încep viaţa sexuală mai devreme.

Divorţul apare mai rar, în mod surprinzător, când femeia are înainte de căsătorie între trei şi nouă parteneri sexuali, potrivit unul nou studiu de la University of Utah, condus de profesorul Nicholas Wolfinger.

„Pe scurt, dacă va trebui să faci o comparaţie cu viitorul soţ, e mai bine să fi avut mai mult de un partener sexual înainte de căsătorie.”

Folosind date din National Survey of Family Growth, Wolfinger a analizat tendinţele în ceea ce priveşte sexul premarital şi divorţul, în cazul femeilor din anii ’80, ’90 şi 2000.

Deşi sexul premarital a devenit ceva mai comun, rata divorţurilor a rămas neschimbată, crescând numai în cazul femeilor care au avut numai doi parteneri sexuali, incluzându-l în ecuaţie şi pe viitorul soţ.

Profesorul Nicholas Wolfinger vine cu o explicaţie pentru rata crescută a divorţurilor în cazul femeilor care au avut un singur partener sexual în afară de viitorul soţ. Experienţa redusă duce la o comparaţie exagerată între cele două opţiuni romantice. Astfel, primul devine „cel care ţi-a scăpat”, iar balanţa comparaţiei înclină către prima variantă.

blank