Vila din județul Satu Mare a lui Virgil Măgureanu, primul director al SRI, a fost scoasă la licitație, informează un anunț publicat în ziarul „România liberă“.

Potrivit anunțului publicat în ziarul „România liberă“, un executor judecătoresc din Oradea organizează o procedură de licitație publică pentru vila care îi aparține lui Virgil Măgureanu. După cum se știe, Măgureanu, acum în vârstă de 78 de ani, a fost primul director al SRI, pe care l-a condus de la înființarea sa, în anul 1990, până în 1997.

Potrivit anunțului, casa se va vinde prin licitație publică, la data de 6 mai 2019, și este „proprietatea debitorului Virgil Măgureanu“. Locuința este formată din demisol, parter, etaj și mansardă, are suprafața construită desfășurată de 718 metri pătrați și se vinde împreună cu terenul aferent, totalizând 1.679 de metri pătrați. Vila lui Măgureanu, scoasă acum la licitație, se află în satul Giurtelecu Hododului din județul Satu Mare. Prețul de pornire a licitației este de 134.000 de euro.

Ministerul de Interne îl anchetează pe directorul SRI
Giurtelecu Hododului este chiar satul natal al lui Virgil Măgureanu și face parte din comuna Hodod. Fostul director al SRI și-a ridicat aici o vilă, pe baza unei autorizații eliberate în anul 1994 de Primăria comunei Hodod. Autorizația de construcție s-ar fi referit însă doar la o „anexă gospodărească“, care urma să fie atașată casei vechi a familiei lui Măgureanu, nicidecum la ridicarea unei vile noi. Pe de altă parte, fondurile necesare construcției ar fi avut o sursă dubioasă. Din acest motiv, construirea vilei de la Giurtelecu Hododului a făcut și obiectul unui dosar întocmit de Brigada de Combatere a Corupției și Crimei Organizate (BCCCO) din cadrul Ministerului de Interne.

Virgil Măgureanu susținea, în acea perioadă, că dosarul i-a fost „fabricat“ încă din perioada în care era director al SRI.

Tot în această zonă din Ardeal, în anul 2007, Virgil Măgureanu a pus bazele unei afaceri cu afine, în cadrul unei firme care a fost denumită S.C. Afinul S.R.L. Investiția totală ar fi fost de circa patru milioane de euro, dintre care jumătate au reprezentat fonduri europene.

Dar afacerile din agricultură au fost, se pare, păguboase pentru fostul director al SRI, astfel că, în acest moment, la Tribunalul Satu Mare se desfășoară un proces care ar putea decide insolvența firmei Afinul. În acest dosar, societatea comercială a lui Virgil Măgureanu are calitatea de debitor. Printre creditori se numără orașul Cehu Silvaniei, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, o firmă cu sediul în SUA, denumită Firstcom LLC, precum și mai multe persoane fizice. Procesul a început în august 2018, iar următoarea ședință a acestui dosar este programată la data de 10 aprilie 2019.

Satul Giurtelecu Hododului se află în apropierea orașului Cehu Silvaniei, unde firma Afinul a deținut un imobil cu suprafața de 2.800 de metri pătrați – fostul sediu, din perioada comunistă, al Întreprinderii de Legume și Fructe. În anul 2018, și acest imobil, al firmei lui Măgureanu, a fost scos la licitație. Creditorul care a cerut executarea silită a fost tot firma Firstcom LLC.

Citeste si...  507, 46 milioane lei este profitul Băncii Transilvania pe primul trimestru al acestui an

Foarte interesant este faptul că această firmă îl are ca reprezentant legal pe Marian Măgureanu, acesta fiind chiar fiul cel mare al lui Virgil Măgureanu. Potrivit datelor disponibile pe site-ul opencorporates.com, compania FIRSTCOM.LLC are sediul în statul american Kentucky și îl are drept manager pe Marian Măgureanu.

Afacerea cu afine nu a fost însă singura activitate economică în care s-a implicat fostul director al SRI. Astfel, în anul 2015, Virgil Măgureanu a pus și bazele unei firme care să se ocupe de fabricarea băuturilor alcoolice. Această firmă s-a numit S.C. Codrul SM Srl. și avea sediul tot în Giurtelecu Hododului. Tot în această localitate, la începutul anului 2018, Virgil Măgureanu a mai înființat o firmă, SC Excelent Fruct SRL, specializată în cultivarea arbuștilor și a pomilor fructiferi.

Ce legătură există între Măgureanu și Ponta
Pe baza experienței sale de profesor universitar și, poate, și pe baza celei de director al SRI, Virgil Măgureanu a avut, timp de 19 ani, și o companie de consultanță, denumită SC Cabinetul de Consultanță „ProRomânia“ SRL. Această firmă, cu sediul în București, a fost înființată în anul 1997 și a fost dizolvată în martie 2018.

Foarte interesant este faptul că, doar cu o lună mai înainte, adică în februarie 2018, Curtea de Apel București aprobase înregistrarea Partidului „ProRomânia“, care îl are ca președinte pe fostul premier Victor Ponta. Imediat după înființarea acestui partid, omul politic Bogdan Diaconu îl acuzase pe Victor Ponta că, în spatele Partidului „ProRomânia“, s-ar afla chiar Virgil Măgureanu.

Cele mai dure acuzații împotriva lui Virgil Măgureanu se referă însă la fapte comise în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990, adică în perioada în care Virgil Măgureanu era director al SRI. În acest dosar, Virgil Măgureanu a fost trimis în judecată, alături de fostul președinte Ion Iliescu și de fostul premier Petre Roman, fiind acuzat de infracțiuni contra umanității. Virgil Măgureanu a fost considerat, permanent, un apropiat al lui Ion Iliescu, încă din zilele Revoluției din decembrie 1989. De altfel, Ion Iliescu a fost cel care l-a numit pe Măgureanu în fruntea SRI, în martie 1990.

În dosarul mineriadei din iunie 1990, procurorii susţin că inculpaţii ar fi organizat şi coordonat „un atac generalizat şi sistematic“ împotriva populației civile. În acest atac ar fi fost implicate forțe din Ministerul de Interne, din Ministerul Apărării Naţionale și din SRI, precum şi peste zece mii de mineri, care au fost aduși la București pentru a reprima demonstrația din Piața Universității.