Biroul Electoral Central are o şedinţă marţi, de la ora 15.00, unde urmează să fie discutate sesizările din Sectorul 1 şi Sectorul 5 ale candidaţilor PNL şi USR-PLUS, Clotilde Armand şi Cristian Băcanu, care acuză că au fost fraude la alegerile locale, au declarat surse ale instituţiei pentru News.ro. O altă chestiune care ar putea fi dezbătută vizează evenimentele de la Primăria Mangalia, unde candidatul independent la Primăria Mangalia Mohammad Murad a cerut BEC anularea alegerilor pentru funcţia de edil.

Biroul Electoral Central, are şedinţă marţi pentru a discuta sesizările privind votarea în Sectorul 1, Sectorul 5 şi Primăria Mangalia

Murad consideră că, în urma unui incident din ziua alegerilor locale, în care el nu a fost implicat, dar legat de care s-a afirmat în spaţiul public că el ar fi oferit mită alegătorilor sau că ar fi fost reţinut, a influenţat alegătorii şi i-a împiedicat pe aceştia să-l voteze. Acesta se situa luni pe locul al doilea în cursa pentru Primăria Mangalia, după numărarea a 81% din voturi, conform rezultatelor provizorii transmise de BEC.

Referitor la situaţia de la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand a anunţat că va solicita Parchetului General să preia ancheta despre situaţia de la Biroul Electoral al Sectorului 1, unde este deja în desfăşurare o anchetă a Poliţiei după ce au fost semnalate nereguli grave legate de procesele verbale în care erau consemnate voturile primite de candidaţi.

În schimb, Daniel Tudorache a acuzat USR că pune presiune asupra reprezentanţilor din biroul electoral Sector 1 şi că este un lucru ilegal.

Poliţia desfăşoară cercetări in rem pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale ca urmare a acuzaţiilor de fraudă la alegerile pentru Primăria Sectorului 1, opt persoane fiind deja audiate după ce luni, un apel la 112 anunţa că un bărbat, candidat al unui partid pentru funcţia de consilier, ar fi fost văzut iesind din clădirea unde a funcţionat un birou electoral al sectorului1, de către mai mulţi reprezentanţi ai altor partide politice, având asupra sa mai multe procese verbale. AEP verifică autenticitatea celor 473 de procese verbale găsite asupra bărbatului.

Datele provizorii de la BEC indicau la ora 12.00 că Armand are 1.071 de voturi în faţa lui Tudorache.

Candidatul PNL şi USR-PLUS la Primăria Sectorului 5 Cristian Băcanu a anunţat marţi că a cerut renumărarea voturilor şi va depune şi plângere penală în contextul unor suspiciuni de fraudare a votului la alegerile locale în Sectorul 5.

El a adăugat că, de exemplu, „92 voturi PNL la consiliul local şi 63 la General într-o secţie. Cine votează PNL la Consiliul Local votează la fel şi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, nu poţi avea diferenţe de 30% la consilii. Pur şi simplu nu se poate”.

După numărarea a 89,103 voturi, reprezentând 94% din total, în condiţiile unei prezenţe la vot de 94.799 votanţi, reprezentând 38.35%, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone are cel mai bun scor în cursa pentru Primăria Sectorului 5, respectiv 27,25%.


Citeste si...
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL II. Primele exit-poll-uri. BEC a anuntat prezenta la urne: 44,5%, ora 16:00