Fostul premier Silvio Berlusconi s-a declarat încrezător că formaţiunea sa, Forza Italia (centru-dreapta), va putea alcătui o coaliţie guvernamentală cu formaţiuni de dreapta şi extremă-dreapta după scrutinul parlamentar programat în Italia pe 4 martie, relatează cotidianul Il Tempo.

„Toate sondajele de opinie în zona centru-dreapta arată că pragul de 40% poate fi atins. Sunt convins că putem ajunge şi la obiectivul de 45%, mizez pe contribuţia conaţionalilor noştri din străinătate”, a declarat Silvio Berlusconi într-un interviu acordat site-ului de ştiri America Oggi.

„Coaliţia noastră, cu forţele de centru-dreapta, este solidă, deoarece se bazează pe idei şi proiecte comune, precum şi pe o istorie de colaborare pozitivă de zeci de ani”, a subliniat Silvio Berlusconi.

În vârstă de 81 de ani, Silvio Berlusconi nu poate deţine din nou, deocamdată, funcţia de premier al Italiei deoarece are o condamnare prin care i se interzice acest lucru. El a evocat posibilitatea desemnării pentru funcţia de prim-ministru a lui Antonio Tajani, actualul preşedinte al Parlamentului European.

Silvio Berlusconi vrea să alcătuiască o coaliţie guvernamentală cu partidul de extremă-dreapta Liga Nordului, condus de Matteo Salvini, şi cu formaţiunea naţionalist-conservatoare Fraţii Italiei (FDI), condusă de Giorgia Meloni.

„Matteo Salvini are un stil comunicativ pe care l-am definit drept pirotehnic, prin care a adus unele voturi Ligii Nordului, iar acesta este un lucru bun, pentru că poate contribui la creşterea coaliţiei. În plus, noi ne înţelegem mereu bine în chestiunile concrete. Giorgia Meloni reprezintă cu demnitate o istorie importantă, este o persoană cu un caracter puternic, responsabilă. De aceea, eu sunt din ce în ce mai încrezător că vom câştiga alegerile şi că forţele politice de centru-dreapta vor garanta Italiei cinci ani de bună guvernare, de stabilitate şi de creştere economică”, a subliniat Silvio Berlusconi cu o săptămână înaintea scrutinului parlamentar.

Citeste si...  Cum arată imaginea cu care Miley şi-a scandalizat fanii. Din nou!

Referindu-se la sentinţa prin care i se interzice să deţină temporar funcţii publice, Berlusconi a precizat: „Chiar dacă au trecut patru ani lungi, mărturisesc că am încredere că Europa îmi va reda dreptatea care mi-a fost negată şi că voi primi înapoi demnitatea care mi-a fost lezată printr-o condamnare absurdă şi prin aplicarea în mod retroactiv a unei legi, împotriva oricărui principiu de drept. Oricum, angajamentul meu în campania electorală şi în slujba ţării continuă la nivel maxim”.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat acum câteva zile că în Italia există riscul izbucnirii unei crize politice grave din cauza eventualului rezultat neconcludent al scrutinului parlamentar programat în martie, relatează cotidianul La Repubblica. „Vom avea un început al lunii martie foarte important pentru Uniunea Europeană. Avem referendumul Partidului Social-Democrat în Germania şi alegerile din Italia, iar eu sunt mai preocupat de rezultatul scrutinului italian decât de referendumul din cadrul SPD” pe tema acordului de coaliţie cu Uniunea Creştin-Democrată, partidul cancelarului Angela Merkel, a declarat Jean-Claude Juncker. „Trebuie să ne pregătim de cel mai rău scenariu. Cel mai rău scenariu ar putea fi că nu vom avea niciun guvern funcţional în Italia”, a atras atenţia preşedintele Comisiei Europene.

Potrivit sondajelor de opinie, formaţiunea antisistem Mişcarea 5 Stele se va poziţiona pe primul loc în scrutinul din 4 martie, fiind creditată cu peste 26-28% din intenţiile de vot, urmată de Partidul Democrat (centru-stânga), cu peste 21-22%. Însă o coaliţie formată din partidul Forza Italia (centru-dreapta, condus de fostul premier Silvio Berlusconi, 16-18%) şi din formaţiunea radicală Liga Nordului (extremă-dreapta, 13-15%) probabil va încerca să formeze viitorul guvern al Italiei. Partidul Liber şi Egali (LeU) este creditat cu 5-6%, iar formaţiunea Fraţii Italiei (FdI) cu 4,5-5%.