Featured, Politic

Barna și Orban au căzut la pace pentru susținerea noului guvern

Președintele USR, Dan Barna și premierul desemnat, Ludovic Orban, au avut luni ultima rundă de discuții și au semnat un acord politic prin care USR se angajează să susțină Guvernul în Parlament. Dan Barna a precizat că acordul semnat luni are apoximativ aceleași prevederi cu acordul prezentat la discuțiile precedente.

„Am semnat împreună cu premierul desemnat acordul politic propus data trecută de către USR. În momentul de față suntem în linie dreaptă. O să vedem audierile în comisii, am avut astăzi discuții la grupul politic și susținem. Susținem explicit fără niciun echivoc, ideea că trebuie să scăpăm cât mai repede de guvernarea Dăncilă și sper că de lunea viitoare să avem un nou Guvern legitim și validat de către Parlament”, a declarat Dan Barna după discuțiile cu Ludovic Orban.

Dan Barna a precizat că subiectul alegerilor anticipate a fost abordat și la discuțiile de luni.

„Chiar și în această întâlnire premierul desemnat mi-a confirmat lucrul acesta, că după buget și după alegerile prezidențiale, necesitatea acordului pentru anticipate revine pe masă și vom depune toată energie și noi și PNL-ul pentru a ajunge acolo.

Liderul USR susține că luni, în plen, toți parlamentarii USR vor fi prezenți, cu execpția unui senator care are grave probleme de sănătate. Astfel, Ludovic Orban se bazează pe 39 de voturi de la USR.

ludovic orban, guvernul orban , usr dan barna

blank