Editorial, Stiri

Andreea Esca îşi lansează un volum biografic, la Bookfest. Primul!

Volumul se numeşte „Ce-am făcut când am tăcut”

  andreea-esca_foto-Humanitas

Mă sperie ideea că editura Humanitas a acceptat să publice biografia Andreei Esca şi mai ales să anunţe că este vorba despre primul volum. Câte ar urma să fie publicate?!

Andreea Esca a mai cochetat cu artele, cu ani mulţi în urmă. Cu pictura! O expoziţie de pictură infantilo-naivă, oricum greu de catalogat, unde trona o lucrare cu mult albastru, ca un acvariu cu nişte puncte colorate ce păreau peşti stilizaţi, dar care trebuia văzut ca un televizor. Cel puţin aşa susţinea autoarea.

La fel ca şi acum, când o editură încă prestigioasă se riscă să publice volumul de debut al ştiristei Pro Tv, şi atunci a acceptat – cum oare?! – ca expoziţia de pictură semnată de Esca să fie găzduită în galeriile de artă păstorite de Mihai Oroveanu, la Etaj 3/4 din Teatrul Naţional, fostul Artexpo pentru cei care îşi mai amintesc. nu o să-l uit niciodată pe regretatul Mihai Oroveanu cum se chinuia să o întoarcă „ca la Ploieşti”, spunând despre arta Andreei că este sugestivă, uşor naivă, şi că tema centrală este televizorul, acolo unde deja doamna Eram se arăta seară de seară. Jena lui Oroveanu era direct proporţională cu entuziasmul Andreei Esca. Era uşor timorată, copleşită fiind de noua postură, dar toţi admiratorii din jurul ei o încurajau convingând-o că este genială şi unicul pictor pe care-l are cu adevărat ţara.

Ceva a făcut-o să creadă că nu e cea mai tare printre pictori, că altă expoziţie de o asemenea anvergură nu a mai avut loc.

Dar acum, Andreea Esca va lansa o carte biografică, şi nu oricum, ci la târgul de carte Bookfest, ce se va desfășura la sfârșitul acestei luni la Romexpo. Prezentatoarea Știrilor Pro TV semnează volumul cu numele „Ce-am făcut când am tăcut”, un „autoportret din cuvinte”, după cum îl numește scriitorul Radu Paraschivescu. Volumul urmează să fie lansat sâmbătă, 31 mai, de la ora 16.30, la standul Humanitas.

Cristian Tudor Popescu și Radu Paraschivescu au și comentat cartea pe care Esca urmează să o lanseze. „ În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi”, a scris Cristian Tudor Popescu despre cartea Andreei Esca.

„E atipic şi fiindcă Andreea Esca nu-şi falsifică amintirile şi viaţa. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-şi dea cu fard pe viaţă”, a comentat la rândul său Radu Paraschivescu.

Ce să vă urez? Lectură plăcută!

blank