Featured, Showbiz

Andreea Bănică, sexy mama în poza de Crăciun cu copiii. Și-a arătat picioarele de divă

Andreea Bănică n-a renunțat la hainele sexy nici pentru poza de Crăciun. Artista (39 de ani) a purtat doar un pulover roșu lung la ședința foto de lângă brad, realizată împreună cu cei doi copii ai ei, Sofia (8 ani) și Noah Andrei (un an).

Puloverul ales de Andreea Bănică pentru fotografiile de sărbători a fost suficient de gros pentru a sugera ideea de iarnă și îndeajuns de scurt pentru a pune în valoare picioarele lungi și perfect tonifiate ale solistei. La drept vorbind, știind cât de mult a muncit Andreea pentru a-și recupera silueta după ce a născut a doua oară, nu ne miră că vedeta preferă ținutele sexy.

blank

Andreea Bănică, alături de Sofia și de Noah Andrei

foto: arhiva personală

Andreea a făcut publică imaginea de Crăciun pe contul personal de Facebook, iar reacțiile fanilor nu au întârziat să apară. ”Atmosfera sărbătorilor mă bucură de fiecare dată, iar copiii mei mă împlinesc și fericesc pe zi ce trece mai mult. Împărtășesc cu voi bucuria și împlinirea mea ca femeie!”, a scris Andreea în dreptul imaginii care a strâns aproape 8.500 de aprecieri și o mulțime de comentarii.

”O familie frumoasă. Sărbători fericite vă spun din departări!”, ”Ooo! Vai ce frumoși sunteți! În poza asta sunteți așa de drăgălași toți 3! Și ce șmecher e ăla micu!”, ”Sărbători fericite tuturor! Ai niște copii foarte drăguți. Să-i lași să-și trăiască copilăria”, ”Și băiatul seamănă mai mult cu soțul tău, dar sunt frumoși ca voi” i-au scris fanii.

blank