Administratie Locala, Featured

Amenzi usturătoare pentru cei care nu strâng gunoiul în Centrul vechi

CGMB a decis, vineri, realizarea unui regulament pentru salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului Vechi al Capitalei. Printre măsurile prevăzute se numără colectarea selectivă a deşeurilor, doar în saci de plastic şi într-un anumit interval de timp. Amenzile ajung şi la 5.000 de lei.

blank„Persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric au obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile, exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: a) hârtie, b) plastic, PET, doze de aluminiu, c) sticlă, d) deşeu umed : biodegradabile şi deşeuri alimentare. Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de căre operatorul de salubrizare”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), de pe 4 mai.
blankDeşeurile vor fi colectate doar dimineaţa, între 4.00 şi 10.00. Astfel, luni, miercuri şi vineri vor fi colectate deşeurile din hârtie şi carton, iar marţi, joi şi sâmbătă cele de plastic, PET, doze de aluminiu.

Deşeurile biodegradabile şi cele alimentare vor fi colectate zilnic.

Proiectul mai prevede ca respectivele coşuri de gunoi stradale să fie spălate o dată pe săptămână.
blank
Totodată, deţinătorul/administratorul terasei sau al unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric are mai multe obligaţii. Printre acestea, obligaţia de a asigura la intrarea în spaţiu coşurile pentru deşeuri, cu două compartimente, pentru deşeuri uscate şi pentru deşeuri umede, trebuie să spele zilnic, cu excepţia zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade, trotuarul aferent spaţiului comercial în intervalul 10.00-10.30, pe perioada iernii să evacueze zăpada şi să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuar, să spele vitrinele şi să le amenajeze corespunzător, să amenajeze vitrinele pe perioada sărbătorilor de iarnă, să îndepărteze afişele ilegale/deteriorate şi graffiti de pe faţade, să asigure recipienţi pentru colectarea uleiului uzat şi să-l predea reciclatorilor, să raporteze lunar Direcţiei Utilităţi Publice din Primăria Capitalei cantităţile de uleiuri uzate predate şi să nu obtureze iluminatul public.

De asemenea, toaletele ecologice, indiferent cine le deţine, vor fi spălate zilnic în perioada mai-octombrie şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie-aprilie.

Amenzile vor fi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului.

La începutul lunii aprilie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa că va fi implementat un nou regulament în Centrul Istoric, care va consta în „amendarea drastică” a comercianţilor care nu păstrează curăţenia în zonă.

„Am un teanc de fotografii din Centrul Istoric care nu ne fac cinste. Amenzile vor fi drastice şi ne vom implica maxim, dar dorim o responsabilitate şi din partea comercianţilor (…) Dacă nu se înţelege să cooperăm, atunci vom face tot ce fac europenii serioşi, cu sau fără papion, şi vom da amenzi drastice. (…) Voi avea toleraţă zero la a mai permite ca mai ales în centru, clădirile istorice de patrimoniu să fie în continuare ca după război. Unele dinte ele sunt foarte murdare, afectate de vreme sau pline de graffiti”, a declarat Gabriela Firea.

blank