Featured, Social

Agentul acuzat de pedofilie ar fi violat o minoră în 2012 și a agresat alta în 2009

Au apărut detalii absolut halucinante despre trcutul polițistului acuzat de pedofilie. Acesta este acuzat și de viol!

Eugen Stan, poliţistul de la Rutieră care a agresat vineri dimineaţă doi copii, în lift, are un trecut pe cât de şocant, pe atât de scandalos. În urma audierilor anchetatorii ar fi aflat că acesta a mai violat o minoră, în 2012, și a agresat alta în 2009. Suspectul, Eugen Stan, agent la Poliția Rutieră, a fost reținut după ce le-a mărturisit colegilor săi că ”așa iubește el copiii”.

Agentul, în vârstă de 45 de ani, a fost depistat duminică seară, iar cel mai probabil urmează să fie emisă o ordonanță de reținere pe numele acestuia. Colegii săi au fost cei care l-au recunoscut si au anunțat poliția. Bărbatul a fost audiat pe parcursul întregii nopți și și-a recunoscut fapta. Mai mult decât atât el a recunoscut o faptă similară pe care a comis-o în anul 2015. Evaluarea psihologică se face la fiecare 3 ani în cadrul Poliției, iar pentru cei care conduc autovehicule, evaluarea se face anual, informează Digi24. Se pare că pedofilul a reușit, totuși, să treacă testele cu brio.

blank