Featured, Life

Adevăruri nespuse despre celebrul festival UNTOLD!Economia paralelă

Numai în anul 2018, festivalul Untold a numărat 355.000 de participanți. Ajuns la cea de-a patra ediție, evenimentul desfășurat la Cluj este cel mai mare de acest gen din România și se află în continuă creștere. Economia paralelă a festivalului are și ea de câștigat.

Anul acesta, închirierea unui apartament pentru toate cele 4 zile ale festivalului a costat minimum 300 de euro. Restaurantele au şi ele preţuri speciale pe perioada evenimentului, după modelul deja cunoscut celor care partiicipă la festivalul de cinema de la Cannes. Specialiştii estimează că veniturile generate de Untold se ridică la aproximativ 65 de milioane de lei, dintre care 20 de miioane sunt numai banii de cazare.

Oamenii din spatele festivalului

Desfăşurarea de forţe necesară pe durata festivalului este şi ea una impresionantă. Peste 7.000 de oameni sunt implicaţi în organizare, dintre care 1.800 sunt jandarmi, poliţişti, pompieri şi medici. În plus, la festival vor fi prezenţi şi 700 de agenţi privaţi de pază. Un spital de campanie SMURD şi patru puncte de prim ajutor sunt, de asemenea, instalate în zona cu cea mai mare afluenţă de persoane.

 

Veniturile directe generate de Untold sunt pe măsură. Un bilet de intrare pentru numai una dintre zilele festivalului a costat aproximativ 250 de lei, în timp ce un abonament VIP pentru toată durata a putut fi cumpărat cu 1.210 lei. Compania care administrează acest eveniment realizase în 2017 încasări de 60 de milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. Această sumă include – pe lângă vânzările de bilete – şi sponsorizările, care reprezintă cea mai mare parte din fonduri.

Mai multe detalii despre desdesubturile acestei afaceri aflaţi direct de la unul dintre creatorii ei, Edy Chereji, invitat la Capital Tv. Emisiunea este moderată de Claudiu Șerban şi poate fi urmărită la România Tv, în fiecare luni, de la ora 00.25.

blank