Acţiunile mailor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni la cel mai ridicat nivel din peste opt luni, datele pozitive referitoare la eficacitatea vaccinului pentru noul coronavirus dezvoltat de compania Moderna mărind optimismul investitorilor în redresarea economică mai rapidă a economiei. La această încredere au contribuit şi semnele de redresare a activităţilor economice din Asia, transmite Reuters.

Moderna a devenit, în decurs de o săptămână, al doilea producător de medicamente care a raportat o eficacitate ridicată, de peste 94%, a unui vaccin experimental pentru noul coronavirus, după ce Pfizer a făcut un anunţ similar pe 9 noiembrie.

”Cu cât vor fi mai multe companiile care vor putea dezvolta un vaccin candidat eficace, cu atât vor fi mai optimişti investitorii în privinţa ieşirii din pandemie şi reluarea activităţilor economice”, a declarat Michael Hewson, analist şef pntru pieţe la CMC Markets.

Indicele pan-european STOXX 600 a încheiat tranzacţiile în creştere cu 1,3%, iar cele mai mari progrese au fost înregistrate de acţiunile producătorilor de petrol. Cotaţiile petrolului au avansat cu 4%. Componenta bancară a indicelui a urcat cu 3,1%, cea mai mare creştere fiind consemnată de banca spaniolă BBVA.

Titlurile BBVA au închis în creştere cu 16%, după ce PNC Financial Services Group a anunţat că va cumpăra divizia acesteia din Statele Unite, pentru 11,6 miliarde de dolari în numerar. Aceasta este a doua mare tranzacţie din sectorul bancar american după criza din 2008.

Indicele STOXX 600 a avansat cu aproape 40%, de la un minim atins în luna martie, şi este pe cale să înregistreze cea mai bună evoluţie lunară din ultimele trei decenii.

Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, a cerut luni băncilor din zona euro să continue să utilizeze rezervele lor de capital pentru a absorbi pierderile, fără să restrângă creditarea economiei reale care, în opinia sa, are nevoie de timp să îşi revină din recesiunea provocată de pandemia de coronavirus.

Acţiunile Vodafone au urcat cu 6,7%, în urma anunţului că are o încredere tot mai mare în performanţele financiare din acest an, după ”rezistenţa” de care a dat dovadă în primul semestru, în pofida impactului pandemiei.

Acţiunile companiei italiene Nexi au avansat cu 0,5%, după încheierea unui al doilea acord în şase săptămâni, prin care a convenit o fuziune de 7,8 miliarde de euro cu rivalul nordic Nets. În urma fuziunii, va fi creat cel mai mare grup specializat în plăţi din Europa.

În China, producţia fabricilor şi vânzările cu amănuntul au crescut peste aşteptări în luna octombrie.


Citeste si...
Astăzi se va decide dacă se închid școlile