Featured, Life

8 poziții sexuale pentru femeile timide

Marele defect al femeilor timide este acela că nu au încredere în ele și în corpul lor. Acesta devine o problemă reală atunci când este vorba de sex, deoarece le este rușine să se expună, să se dezbrace, ca nu cumva să fie judecate.
Dacă te-ai simțit vreodată nesigură în dormitor, află că nu ești singura. De fapt, cele mai multe femei se confruntă cu această problemă. Iată care sunt cele mai recomandate poziții de sex, astfel încât să te bucuri de moment, chiar dacă ești o timidă incurabilă.

1. Poziția misionarului pe la spate
Partenerul va vedea foarte puțin din corpul tău în această poziție, astfel încât, în ​​cazul în care obiectivul tău este să îi eviți privirea, și să fii cât mai puțin expusă, aceasta este poziția potrivită. De asemenea, ai posibilitatea să își stimulezi clitorisul.

2. Poziția doggy style
Poți să îți sprijini abdomenul pe o pernă, pentru a fi cât mai mult ferită de privirea și de atingerile lui. Totuși, el va avea acces la clitoris, iar stimularea punctului G va fi mai intensă.

3. Poziția cowgirl
În acest fel vei sta cu spatele la el, complet, astfel încât privirile voastre nu se vor intersecta nici măcar accidental. În același timp ai posibilitatea să stabilești ritmul potrivit pentru starea în care te afli tu în acel moment.

4. Poziția cowgirl inversă
Dacă ești timidă sau te simți complexată de trupul tău, întoarce-te cu spatele la partener. Iubitul nu se va supăra. Pentru mai multă stimulare, apleacă-te uşor în faţă.

5. Cu genunchii la piept
Fie că stai pe burtă, pe o parte sau pe spate, atunci când îți strângi picioarele la piept, te simți mai protejată, mai sexy și mai flexibilă. Această poziție îți scoate în evidență oricare parte a corpului pe care ai vrea să o vadă iubitul tău.

6. Îmbrăţişaţi
Este o poziţie romantică, ce îți va întări sentimentul de intimitate. Pentru o penetrare profundă, întinde-te pe o parte, în timp ce el te penetrează pe la spate. Depărtează picioarele şi cuprinde-i strâns mijlocul.

7. Față în față
Deși este o poziție care presupune ca privirile voastre să se intersecteze… chiar foarte mult, te vei simți mult mai bine decât în alte poziții. Vă întindeți unul în fața celuilalt. Pui un picior peste șolduri lui și te miști lent, astfel încât penetrarea să fie ușoară, fără durere.

8. Poziția lotus
Aceasta este o poziție din kamasutra. Pentru a face acest lucru, partenerul tău stă cu picioarele încrucișate, în timp ce tu te așezi în poala lui. Relaxează-te și bucură-te de moment, în brațele iubitului.

blank