Un urs
Actualitate

Un urs a intrat într-o gospodărie din Harghita și a omorât mai multe oi

Un urs a intrat într-o gospodărie din localitatea Şimoneşti (județul Harghita) şi a rănit sau a ucis 12 oi şi miei. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi.

Animalele au fost sacrificate

Potrivit primarului comunei Simonești, Nagy Janos, Un urs a intrat într-o gospodărie din centrul localităţii, situată chiar lângă Primărie şi a ucis sau rănit mai multe oi şi miei, iar unele dintre exemplare au dispărut.

Proprietarul a fost nevoit să sacrifice animalele rănite. De asemenea, ursul a ucis şi câinele din gospodărie, relatează Agerpres.

Primarul spune că este posibil ca ursul să se întoarcă, motiv pentru care localnicii şi reprezentanţii asociaţiei de vânătoare cu care administraţia locală are contract vor patrula la noapte, pentru a îndepărta animalul.

Ursul va fi tranchilizat și relocat

Autoritățile au luat în calcul tranchilizarea fiarei şi relocarea acesteia într-o zonă îndepărtată de comună.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, îi încurajează pe cei care observă un urs în localitate să sune la 112, pentru ca jandarmii şi vânătorii să intervină şi de asemenea să-şi înregistreze animalele domestice în Registrul Agricol al Primăriei pentru a putea solicita despăgubiri în urma unor astfel de atacuri, notează Agerpres.

blank