Spiritul Constituției noastre a prevăzut un regim politic dominat de Parlament. Dar, prin două instrumente din Constituție și o slăbiciune omenească, la noi a fost întors pe dos spiritul constituțional și guvernele s-au dovedit dominante. De aici, o serie de comportamente dictatoriale ale Puterii, urmate de o altă serie de comportamente similare, dar de sens invers. De aici, mai departe, stagnarea țării.
Cele două instrumente? Ordonanțele de urgență (fără urgență) și trecerea inițiativei legislative exclusiv în seama guvernelor. Slăbiciunea? Lipsa de curaj a liderilor partidelor de guvernământ de a pune predominanța inițiativelor legislative pe seama Parlamentelor. Din lipsa acestui curaj, parlamentul a devenit, în timp, o simplă mașină de vot la volanul căreia a stat mereu premierul.
Spiritul Constituției noastre a prevăzut un regim politic dominat de Parlament
Constituțional și democratic ar fi dacă guvernele ar rămâne doar executorul (executivul) legilor gândite de o majoritate parlamentară netiranizată de premier.
Această tiranie a premierilor (dublați ori nu de președinți) este cauza principală a faptului că la noi calitatea parlamentarismului n-a crescut, ci dimpotrivă. Niciodată parlamentarul nostru nu s-a simțit reprezentant al României din partea unui partid sau altul, ci reprezentantul unui partid din partea unui șef sau altul.
Asta nu e democrație. E formă fără fond. Și este explicația modului nostru de a dărâma ce au apucat să construiască cei de dinaintea noastră. Tehnic, ne aflăm în afacerea care se cheamă memorie instituțională. Parlamentul nostru nu reușește să stabilizeze propria sa memorie instituțională, în condițiile în care este mereu supus unor premieri care, în mod natural, pun interesul partizan de partid mai presus de orice.
Acum, după ce această formă fără fond și-a consolidat propriul ei fundal (dictaturile guvernamentale) și a reușit să-l facă să pară de neînlocuit, am avea nevoie de un președinte de țară care să vrea și să poată să facă o bună educație constituționalistă.
Mult mai greu i-ar fi unui președinte-educator să schimbe mentalul parlamentarului nostru. El va continua să se simtă mai întâi reprezentantul șefilor săi de partid, nu reprezentant al țării.
Totul e stricat din pricina practicii generale a partidelor noastre, care cer celor de pe pozițiile eligibile (la parlamentare) bani pentru campania electorală. Acei bani se află la cei deja îmbogățiți, ori la cămătari. Mulți viitori parlamentari iau bani cu împrumut de la clanurile interlope. Cămătarii sunt bancherii negri ai clanurilor, se știe. Așadar, selecția viitorilor parlamentari este deja mafiotizată.
Răsturnarea acestei situații cu adevărat intolerabilă (dar ocultată de toți liderii de partid) are nevoie de o lege dură finanțării campaniilor electorale. Pentru ani mulți, ar fi necesară interzicerea finanțării acestor campanii prin intermediul partidelor. Ar fi necesar ca fiecare candidat de pe liste să-și finanțeze propria campanie pentru alegerile parlamentare numai prin intermediul conturilor sale personale.
Separarea legală dintre banii partidelor și banii candidaților ar juca rolul pe care, după 1789, l-a jucat separațiunea Biserică – Stat. Ar fi o revoluție.
Acum, după ce parlamentarismul nostru a fost drastic discreditat sub mandatele lui Băsescu și violent ponegrit sub mandatul lui Iohannis, e aproape imposibil să mai vedem îndreptățirea principială din Constituției noastră atunci când impune un regim parlamentarist. Prea ne-am obișnuit cu „normalitatea” succesiunii de dictaturi guvernamentale și prea ușor am confundat democrația cu această prepotență a executivului asupra legislativului.
Așadar, mai întâi prepotența Justiției asupra puterii executive și a puterii legislative. Apoi, prepotența puterii executive supra celei legislative. În final, parlamentarismul nostru stă sub presiunea a două tipuri de tiranie.