Sorin Oprescu
Actualitate

Sorin Oprescu, eliberat din închisoarea din Grecia. Trebuie să se prezinte la poliție de două ori pe lună

Procesul privind extrădarea lui Sorin Oprescu se va relua în jurul orei 9:00. Ședința de luni a durat aproximativ șase ore, până spre finalul programului Curții de Apel din Grecia, iar judecătorii au decis să amâne ședința pentru dimineața zilei de astăzi. Vor fi audiați atât Sorin Oprescu, cât și partenera lui de viață.

Sorin Oprescu a fost eliberat din închisoarea din Grecia. Trebuie să se prezinte la poliție de două ori pe lună.

Au fost audiați mai mulți martori, mai mulți experți în drept internațional și în drept românesc, printre aceștia și un profesor de drept de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, un avocat și un fost judecător al Curții Constituționale din România. Aceștia au vorbit despre problemele sistemului judiciar din țara noastră.

Avocatul lui Sorin Oprescu a încercat să le explice magistraților eleni că Sorin Oprescu a avut parte de o judecată nedreaptă în țara noastră și nu ar trebui să fie extrădat. Printre argumentele aduse de apărători s-a numărat și faptul că la Curtea de Apel unde s-a dat sentința finală în dosarul lui Sorin Oprescu, vorbim de Curtea de Apel din România, unul dintre judecători, cel care a și înclinat balanța spre condamnarea lui Sorin Oprescu, nu ar fi audiat martorii, așa cum cere procedura și nu s-ar fi uitat peste probele din dosar, dând o sentință ”în orb”.

Apărătorii spun că, dacă se ținea cont de legalitate, Sorin Oprescu ar fi trebuit să primească o pedeapsă de aproximativ cinci ani de închisoare. De asemenea, aceștia spun că magistrații din România i-ar fi construit fostului edil pe nedrept o imagine de om care trăiește numai în lux din banii pe care îi primește din mită.

Pentru toate aceste lucruri avocații cer completului de judecată din Atena ca Sorin Oprescu să nu fie extrădat tocmai pentru că nu a avut parte de o judecată dreaptă în România. Mai mult decât atât, condițiile de detenție din România nu sunt aliniate la standardele Uniunii Europene, motiv pentru care Sorin Oprescu, care are peste 70 de ani, nu ar trebui să meargă acolo pentru că nu ar beneficia de o asistență medicală așa cum cer normele internaționale.

Medicul  Oprescu a fost reţinut marţi, 17 mai, după ce a fost localizat în Atena prin Interpol. Fostul edil al Capitalei a fost dat în urmărire naţională, pe 13 mai, în condiţiile în care nu fusese găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare.

În vârstă de 70 de ani, Oprescu a primit pe 13 mai sentinţa în dosarul de corupție în care este judecat.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, când a primit 5 ani și 4 luni de închisoare.

blank