International, Stiri

Se speculează că frații Dardenne ar putea obţine încă un Palme d’Or

La Cannes se fac preziceri inclusiv pentru preferatele la Oscar

  Cannes (2)

Jean-Pierre și Luc Dardenne s-au întors la Cannes și au fost primiți cu ovații și aplauze marți,la vizionarea și conferința de presă. Cannes-ul îi știe bine pe frații belgieni. Sunt premianți multipli (Palme d’Or în 1999 cu Rosetta, în 2005 cu L’Enfant; în 2009,Premiul pentru scenariu cu Le Silence de Lorna, iar în 2011, Marele Premiu pentru Le Gamin au vélo).

Dacă e să ne luăm după Twitter, un al treilea Palme d’Or pentru “Deux jours, une nuit” ar fi aproape de la sine înțeles. Anul ăsta s-au întors la Cannes cu tot cu Marion Cotillard (anul trecut, ea a primit elogii aici pentru The Immigrant), care se prea poate să ia premiul de interpretare. Jurnalistii americani  includ deja filmul in selectiile pentru Oscar, de peste noua luni.

Sandra, o femeie din Belgia zilelor noastre, recent ieșită dintr-o depresie, încă fragilă (și asta nu numai pentru că mai ia ceva pastile), e gata să se întoarcă la muncă. Află însă că sunt șanse serioase să își piardă locul de muncă. Dacă vouă vi s-ar da de ales între un bonus de 1.000 euro și păstrarea unui coleg la locul de muncă, ce ați alege? Prin vot secret? Asta e situația în care sunt puși colegii Sandrei. Să aleagă: fie primesc o primă de 1.000 euro și Sandra e dată afară, fie ea își păstrează slujba și ei își pierd banii.

Cu ajutorul soțului (emoționant jucat de Fabrizio Rogione) și a unei colege apropiate, Sandra pornește într-un weekend spre casele colegilor din echipa de 16 să-i roage să fie de partea ei și a locului ei de muncă,  să renunțe la bonus.  Timp de o oră jumate, frații Dardenne conturează Europa de azi, în derivă, reușind în același timp o analiză delicată a psihologiei umane.

Marion-Cotillard-Deux-jours-une-nuit

Drumul Sandrei prin cartierele orașului dezvăluie treptat cu ce temeri și probleme se confruntă oamenii azi. Prima întrebare pe care fiecare coleg i-o adresează Sandrei e: „Ceilalți cum vor vota?”. Empatie, teamă, frică de șomaj, de chitanțe neplătite, însă și terase și balcoane care trebuie construite în case noi, studiile copiilor, rușine, căință, toate stările astea ni se dezvăluie treptat (alături de referințe la etnie și rasă, toate teme extrem de fierbinți în Europa de azi).

Așa cum e narată, povestea te invită la introspecție. Sandra e terifiată de milă celor din jur, tot ce își dorește e să își păstreze demnitatea, e îngrozită că ar putea lucra mai departe alături de colegii ei, știind că din cauza ei au pierdut bani de care toți par să aibă nevoie. Marion Cotillard e foarte convingătoare. Printr-un joc sigur, lasă să transpară fragilitatea și delicatețea Sandrei, dar și noblețea, frumusețea unei femei care se luptă cu demonii personali și cu cei aduși în viața sa de lumea în care trăim cu toții.

Filmul e și oglinda unei căsnicii, a unei familii cu copii încă destul de mici (și îngrijorați de starea mamei), a temerilor unui soț ce își vede soția apropiindu-se încet, din nou, de marginea prăpastiei, și a încercărilor de a o ajuta, fără a o sufoca. E povestea unei camaraderii între un bărbat și o femeie, a regăsirii echilibrului, a iubirii lor.

Filmul intră în cinematografe în Franța și Belgia foarte curând și, după reacțiile de la Cannes, va aduna în mod sigur spectatori la cinema.


loading...