Război în Ucraina
International

Război în Ucraina, ziua 751. Bilanțul care îl lasă rece pe Vladimir Putin. Peste 350.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi

Război în Ucraina, ziua 751. Șeful NATO a anunțat că peste 350.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului.

La pol opus, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a prezentat o aşa-numită formulă de pace prin care Rusia ar putea fi dispună să renunțe la război. Însă șeful politicii externe al Uniunii Europene crede că rezultatul acestui conflict „va fi decis în această primăvară și vară”.

Șeful politicii externe al UE: Rezultatul războiului din Ucraina „va fi decis în această primăvară și vară”
Josep Borrell, șeful politicii externe al UE, a declarat joi seară că rezultatul războiului din Ucraina va fi decis în această primăvară și vară, după întâlnirile avute la Washington.

În contextul îndoielilor privind continuarea sprijinului militar al SUA pentru Kiev, Borrell a solicitat un sprijin susținut pentru Ucraina, subliniind că aceasta nu poate aștepta până la rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA din noiembrie. În plus, mulți analiști anticipează o ofensivă majoră din partea Rusiei în această vară.

Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia pregătește o nouă ofensivă împotriva Ucrainei, care ar putea începe la sfârșitul lunii mai sau în timpul verii.

Război în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 751. Peste 350.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat joi că serviciile de informaţii occidentale estimează că numărul soldaţilor ruşi ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina depăşeşte 350.000, conform agenţiei DPA.


Stoltenberg nu a oferit detalii cu privire la câţi dintre aceşti militari ruşi ar fi fost ucişi, prezentând doar un bilanţ global al pierderilor în tabăra rusă. Totuși, acest bilanţ nu poate fi verificat în mod independent, deoarece niciuna dintre tabere nu publică date despre propriile pierderi, ci le exagerează pe cele ale inamicului, notează sursa citată.

Într-o declaraţie ulterioară, dată presei după întâlnirea la sediul NATO cu preşedintele polonez Andrzej Duda, Stoltenberg a evidențiat și faptul că armata ucraineană a reușit să doboare recent două avioane ruseşti de supraveghere de mare valoare, A-50, şi a scufundat sau avariat o parte semnificativă a Flotei ruse de la Marea Neagră.

„Rusia plăteşte un preţ foarte mare pentru câştiguri marginale”, a adăugat Stoltenberg, menționând situația dificilă în care se află armata ucraineană, care încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse revenite în ofensivă pe frontul din estul Ucrainei după contraofensiva eşuată a Ucrainei din vara trecută.

Război în Ucraina, ziua 751. Bombardamente raportate de ruși la centrala nucleară Zaporojie
Potrivit informațiilor furnizate de ruși și citate de Reuters, o instalație critică de infrastructură de la centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, a fost bombardată de armata ucraineană.

Conducerea centralei a raportat că un dispozitiv exploziv a fost lansat în zona gardului, unde se află rezervoarele de combustibil diesel. Experții AIEA de la centrală au fost notificați cu privire la acest incident.

Situația este îngrijorătoare, mai ales că centrala a fost ocupată de forțele ruse încă de la începutul invaziei declanșate de Moscova la 24 februarie 2024. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de atacuri asupra centralei, generând preocupare la nivelul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Recent, Consiliul Guvernatorilor AIEA a solicitat Rusiei să se retragă din centrală și să o restituie sub controlul autorităților ucrainene. În plus, șeful AIEA, Rafael Grossi, a avut discuții cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta, printre altele, despre securitatea centrala nucleară Zaporojie, iar Putin a confirmat cooperarea sa în acest sens.

Dmitri Medvedev a prezentat o aşa-numită formulă de pace a Rusiei

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a prezentat pe platforma Telegram condițiile pentru o „formulă de pace rusească” în Ucraina, în răspuns la propunerea de pace formulată de Volodimir Zelenski, relatează publicaţia ucraineană Ukrainska Pravda.

Pentru a pune capăt războiului, rușii solicită „capitularea” Ucrainei, plata compensațiilor și despăgubirilor către Rusia, și adoptarea unui act de recunoaștere „a reunificării fostele teritorii ale Ucrainei cu Federația Rusă”.

Medvedev a declarat că pentru a obține un așa-numit „consens cu comunitatea internațională”, Ucraina trebuie să declare „predarea totală și necondiționată”, „să se demilitarizeze”, „să demită toate autoritățile prevăzute de constituție” și „să organizeze imediat alegeri pentru un parlament provizoriu”.

În plus, oficialul rus susține că Ucraina trebuie să plătească despăgubiri Rusiei, inclusiv către rudele soldaților ruși, și „să recunoască oficial că întregul teritoriu al Ucrainei aparține Federației Ruse”.

„Aceasta poate fi formula de pace moale a Rusiei. La urma urmei, este o poziție de compromis, nu? Cred că pe această bază putem să căutăm un consens binevoitor cu comunitatea internațională, inclusiv cu lumea anglo-saxonă, și să organizăm summituri productive, mizând pe înțelegerea reciprocă a prietenilor noștri apropiați – partenerii noștri occidentali.” a scris Medvedev.

blank