Nimeni nu poate spune cu certitudine de ce aleg să facă asta. Unele au găsit un lucru la care se pricep și-l fac la modul perfect. Altora li s-a impus acest mod de viață, fiind victime ale unor conjuncturi. Însă toate practică cea mai veche meserie din lume. Și nu e ușor….

Nu am cunoscut niciodată până acum vreo femeie care să practice această meserie. Am auzit vorbindu-se, am văzut reportaje, am citit tone de interviuri, dar față în față nu am stat niciodată cu una dintre ele. Un bun prieten mi-a povestit că lucra pentru un clan binecunoscut din București și ca răsplată pentru munca lui, pe lângă salariul destul de bunicel la vremea aceea, i s-a oferit una dintre fetele scoase la produs. Aceasta era tânără, plângea întruna și-l ruga să o ajute să scape din acel loc. Sinceră să fiu, pe mine m-a uluit însă răspunsul lui. I-a spus că nu-i face nimic, să stea liniștită, nu va spune nimănui despre asta, dar el nu poate mișca un deget ca s-o ajute, pentru că nu vrea să-și piardă serviciul și nici să fie omorât de cei din clan. Și se presupune că bărbații sunt cei curajoși, cei puternici, cei care trebuie să protejeze femeia iubită. Mă rog, nu era cazul aici.

Una dintre sutele de prostituate din Capitală

Spuneam mai sus că până acum nu am avut ocazia să stau de vorbă cu nicio femeie care practică această meserie, însă asta e deja de domeniul trecutului, din simplul motiv că soarta a făcut să asist la o discuție a unui coleg de la Investigații cu una dintre „fetițele” din dosarul rețelei de prostituție de lux din centrul Bucureștiului despre care se vorbește fără încetare de câteva zile. O rețea de proxenetism a fost lichidată de polițiștii bucureșteni, care au reținut 33 de persoane, pentru 24 de ore, iar procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au reținut 22 de suspecți pentru plasarea prostituatelor de lux în hoteluri și la cazinourile din Capitală. „Elena” este una dintre fetele care au fost în interiorul rețelei de servicii sexuale. Din dosarul ei reiese că a avut o atitudine cooperantă, a dat detalii pe larg organelor de cercetare penală, iar când și-a amintit ceva a făcut precizări și a solicitat să fie consemnate. Nu reprezintă, din punctul de vedere al instanței, un pericol mare pentru ordinea publică. „Elena”, numele pe care l-am dat fetei care nu și-a dorit să practice această meserie, ci i-a fost impusă, nu este cel real, din motive pe care nu trebuie să le mai expunem aici. Unele adevăruri trebuie colorate ca să poată deveni vizibile. Adevărul acestei fete este colorat mai mult decât strident.

Lacrimi șterse de batista unui suedez

Povestea unei vieți amare nu e niciodată ușor de spus. A ajuns pe stradă, practicând cea mai veche meserie din lume. S-a vândut mai întâi ieftin, apoi scump, pentru ca acum să fie inculpată într-un dosar de prostituție. Nu a reușit să aibă un loc al ei, a încercat să închirieze o cameră, dar nu au lăsato de capul ei. „Elena” își spune povestea îmbrăcând haina zâmbetului, dar e atât de amar că se vede cu ochiul liber. E limpede că o doare ceea ce i se tot întâmplă, dar a decis că nu se va da bătută. E singură pe lume, fără de cei pe care i-a iubit – tata, mama, sora geamănă. Merge pe firul vieții ei, de la copilărie, la adolescență, la tinerețe, dar nu se simte binecuvântată. Nu e o femeie care are cu ce se mândri.

A trăit vreo experiență altfel? „Poate sună prostește întrebarea mea?”, spun, „dar vreau să știu dacă există o amintire de care te agăți cu disperare ca să rămâi om?”. „Nu sună prostește. De ce ar suna? Până la urmă, oricât de sătulă sunt, înainte de toate sunt femeie. Da. Mi s-a întâmplat. L-am văzut încă din holul cazinoului și m-a impresionat felul în care îi privea pe cei din jur, cu un fel de siguranță pe care eu nu am cunoscut-o niciodată. Nu ne-am vorbit. Eram mereu însoțită. Nu aveam cum. Venea des. Și într-o seară, clientul meu a terminat mai repede ca de obicei și am ieșit mai devreme pe ușă, lăsându-l dormind. Am apăsat butonul de la lift și am dat nas în nas cu el. Mi-a căzut unul din pantofii pe care îi țineam și mi l-a ridicat. I-am spus mulțumesc, dar a răspuns într-o limbă ciudată și m-am necăjit. Mai târziu am aflat că era suedeză. Inima îmi bătea repede. Transpirația a început să se prelingă pe tâmplele mele, poate de la căldură, de la emoție, habar nu am. Mâna lui mi-a șters-o. M-am pierdut pentru câteva secunde în ochii lui și am izbucnit în plâns. Gestul pe care l-a făcut mi-a rămas pentru totdeauna în memorie. A scos o batistă albă ca zăpada și mi-a șters lacrimile. Cred că dacă aș fi înțeles ce-mi spunea aș fi avut în memorie mai mult decât imagini, aș fi avut și cuvinte. Emoția a rămas. Nu am știut până atunci ce înseamnă să fii mângâiată. M-am lăsat pradă buzelor lui flămânde, am prins curaj și am răspuns, deși fiecare secundă ce trecea amenința să fim descoperiți, dar nu mi-a păsat. E tot ce am acum, așa că nu-mi pare rău! În hol am dat cu ochii de ei și a trebuit să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat. Nu voiam să știe că am așa o amintire, dar nici nu voiam să fiu lovită până îmi pierd cunoștința”, povestește „Elena”.

Un zâmbet apărut din senin, dar tardiv

O întreb dacă a auzit vreodată de curtezane sau gheișe și mă privește ciudat. „Sunt eu fată de mahala, dar să știți că am văzut și eu filme, am citit și eu câteva cărți. De fapt una din cărțile pe care le-am primit de la un client a fost «Memoriile unei gheișe». Mi-a plăcut. Asta era viața. Trebuia să supraviețuiești, nu aveai ce face”, spune ea. I-am povestit de curtezane, de faptul că erau singurele femei care se bucurau de anumite privilegii precum educație, haine frumoase, discuții despre politică alături de bărbați. De faptul că o femeie cultă își putea face loc în lumea bărbaților doar folosindu-se de inteligență, în ciuda realității zilelor noastre când lucrurile sunt mult mai complicate. Femei talentate și independente, capabile să-și controleze propria soartă. Atunci am văzut pentru prima oară cel mai frumos zâmbet pe chipul „Elenei”.

Prostituatele ca ea trebuie să-și păstreze clienții loiali, iar pentru asta trebuie să-i facă să se simtă speciali, la fel ca în orice altă afacere profitabilă. „Suntem doar noi. Ești diferit de ceilalți.” De multe ori, clientul se preface că nu știe că din banii pe care-i lasă ei, prea puțini îi rămân acesteia. Cum reușește să depășească problemele personale și să fie bună de muncă în fiecare zi fără să o ia razna? Aceasta era una dintre întrebările care mă frământau de ceva vreme. „Zilele treceau tare ciudat la început. Trăiam pe repede înainte fără să simt oboseala. Cam 20 de ore pe zi. Avem o singură viață, și eu am risipit-o într-atât încât nu mai știu unde să trag linia. Mi-am petrecut multe seri ținând companie unor bărbați la masa de ruletă, beam coniac, iar ei pierdeau. Uneori, primeam de la ei jetoane, dar îmi ajungeau doar pentru un parfum sau o rochie. Am pierdut șirul”, mărturisește „Elena”.

Bărbații au fost măcar o dată în viață la prostituate

E o meserie grea, nu toate femeile o pot face. Nu toate pot să se mintă atât de bine, dar „Elena” rostește adevărul coerent și o admir pentru asta. „Am consumat alcool, ca să uit. Apoi, mergeam la baie, vomitam și o luam de la capăt. Am trecut și prin asta. Dacă bărbatul nu mai vrea să facă sex cu tine, soția lui, înseamnă că a găsit asta în altă parte. Nici un bărbat nu acceptă o relație fără sex. Sunt sigură că multe femei știu că bărbații lor le înșală, dar sunt sătule, nu mai vor să facă sex cu ei. Întrebați-i, sunt convinsă că au fost măcar o dată la prostituate, chiar dacă au fost doar curioși!”, afirmă „Elena”. Îmi povestește că ea se pricepe de minune să afle cele mai intime detalii despre clientul ei. Îndoieli, gânduri, frici. Nu a avut însă niciodată prieteni. Nu știe ce înseamnă. De fapt, a avut o singură prietenă, dar a pierdut-o. Unii nici măcar nu știau cum o cheamă în realitate, unde stă sau care e situația familiei ei. „Nu am timp! De ce nu vii să mă vezi chiar aici?”, le spunea celor care voiau s-o revadă în altă parte. Tineri, bătrâni, frumoși, căsătoriți, divorțați, bărbați singuri, îi e greu să-mi facă o schiță a clienților ei. „Sigur că-ți place ceea ce faci, altfel nu ai face!”, sunt cuvintele pe care le aude cel mai des. „Înveți să cunoști bărbații când ai de-a face cu ei în fiecare clipă. Știam ce vrea fiecare de când intra pe ușă.”

„Îmbătrânești repede în meseria asta”

Mi-a spus multe cât am avut răgazul s-o ascult. Chiar faptul că am ascultat-o a însemnat mult pentru ea. Își ștergea discret lacrimile, iar la finalul discuției am îmbrățișat-o și m-a impresionat acel „nu se cuvine! Eu am căzut cândva!”. Nu mai crede în basme de când era mică și unchiul ei a abuzat sexual de ea. Când a avut curajul să mărturisească și să spună tuturor membrilor familiei, aceștia i-au râs în nas și au acuzat-o că minte. Ei îl cunoșteau bine pe unchi și cu siguranță a făcut ea ceva să-l scoată din calmul lui obișnuit. L-a ațâțat ea în vreun fel, că e cam tupeistă de felul ei. „Ești o parașută! Hai, ieși din casa asta!”, i s-a urlat. Și a ieșit. A trebuit să-și găsească de lucru. A ajuns la București, venind din Iași. Primul client a fost un gras de care îi era pur și simplu silă, dar avea bani și i-a oferit pentru o vreme protecție și siguranță. A făcut sex pe masa de biliard o dată. A fost sex fără învingători, fără învinși. Și-a dorit ca el să rămână, dar el a plecat. După o vreme s-a întors. „Mă simt bătrână. Îmbătrânești repede în meseria asta. Ne-am întâlnit cu prietenii lui la o petrecere privată, într-un club, prefer să nu dau nume. De cum m-au văzut, cei doi mi-au spus că sunt foarte frumoasă și că pot face parte din afacerea lor. M-au întrebat dacă vreau să câștig foarte mulți bani și să trăiesc bine și am spus da. «Atunci, să nu ne treci niciodată prin față și să nu ieși din cuvântul nostru!» Asta a fost”.

Legitimitate

Când vorbesc despre prostituție, oamenii ori întorc privirea, ori o lasă în pământ, ori ridică mai mult de o piatră și lovesc. Totuși, în mai multe țări, prostituția este legală și atinge anual o cifră de afaceri considerabilă. În alte țări au fost create spații speciale pentru sex, ca să se mute prostituția de pe străzi într-un mediu controlat. Din cauza cluburilor de sex aflate în continuă expansiune, a saloanelor de masaj erotic, a cluburilor cu saune, a serviciilor de escorte și a bordelurilor legale care funcționează în apartamente transformate în studiouri, prostituatele sunt tratate la fel ca orice alt muncitor liber profesionist. Trebuie să aibă un permis de muncă valabil, licență de servicii sexuale, asigurare medicală și să plătească taxe. Doar la noi, lucrurile stau cu totul altfel.

Agresivitatea, un lucru aproape normal

Privindu-i picioarele frumoase, părul lung, pleoapele frumos vopsite, sprâncenele arcuite cu un creion maron, mare mi-a fost mirarea când am dat cu ochii de mâinile ei. Credeam că voi da peste unghii puse, false, cu floricele de prost gust și alte chestii la modă, dar nu. Mâinile ei erau muncite. „Nu vă uitați. Cu tot tămbălăul acesta care nu se mai termină nu am avut timp să-mi fac manichiura. Și apoi, le mai ajut pe fetele mai tinere, care nu se pricep la nimic. Le spăl, le calc, ce să fac!?”. Dar mâinile ei aveau și semnele înțepăturilor. Mi-a povestit crâmpeie din viața ei. Un dar pentru care îi sunt recunoscătoare. Îmi spune că dacă scriu povestea ei se simte oarecum răzbunată. O priveam și mi-am amintit de „Nopțile Cabiriei”, cu Giulietta Masina, care spune şi el povestea unei prostituate. Cabiria răspândește în jur bunătate, ceea ce nu-i aduce decât dezamăgire și umilințe. Tulburătoare întâlnire mi-a fost dată. Și „Elenei” la fel. Îmi povestește de singura ei prietenă, care, tot prostituată fiind, n-a mai vrut să facă asta și a fost luată cu forța, sechestrată, bătută și violată. „Ce plângere la poliție!… Așa ceva nu se poate. Nu se uită nimeni la tine. Nu știți cum e vorba aceea veche: «Corb la corb nu-și scoate ochii»”. A mai fost agresată de unul care făcuse o obsesie pentru ea chiar în fața unui polițist, e adevărat că era de la Circulație. Pentru că a fost lovită de acel bărbat, „Elena” a făcut plângere penală la Poliție. Spera că dacă spune polițistului despre acest lucru va fi ajutată, însă… cuvintele lui i-au șfichiuit urechea aidoma unui bici: „Nu pot interveni. Dacă ați făcut plângere penală, mergeți la secția de Poliție unde ați depus-o!”. Cuvinte rostite în timp ce „Elena” primea palmele namilei peste obraji. A înțeles că nimic nu se rezolvă la noi în țară decât pe principiul „Cui pe cui se scoate!”. A ripostat. Imediat după ce polițistul a dispărut din peisaj. I-a fost greu, a rămas cu vânătăi, și-a dislocat umărul, dar a ripostat.

Nu știu cine și mai ales cum o s-o ajute de acum înainte, dar există ceva ce nu pot trece cu vederea la „Elena”. Are curajul să îndrăznească să spere. Îți uiți de viața ta după o vreme. Viața ta anterioară. Cea în care lucrurile pe care le prețuiești și persoanele dragi sunt înșirate ca perlele. Dacă tai nodul, ele se împrăștie pe podea și se rostogolesc în colțuri întunecate, pentru a nu mai fi găsite niciodată. Și treci mai departe, dar s-ar putea să uiți chiar și cum arătau acele perle.

„Elena”, probabil, păstrează undeva una sau două perle care i-au rămas. Sper să fie de ajuns!

Citeste si...
Legea minelor, care dă undă verde proiectului de la Roşia Montană, votată azi