Polițiștii
Actualitate

Polițiștii din Timiș s-au autosesizat în cazul pacientului care a suferit arsuri într-o sală de operaţie

Polițiștii din Timiș s-au autosesizat în cazul pacientului care a fost ars în timp ce se afla pe masa de operație. Incidentul a avut la Spitalul Județean Timiș, la Casa Austria.

Reamintim că un bărbat în vârstă de 84 de ani a luat foc pe masa de operație, în timp ce medicii realizau o procedură de cauterizare.

Polițiștii s-au autosesizat în cazul bărbatului care a suferit arsuri într-o sală de operație din Timiș
Biroul de Presă al Poliției Timiș s-a autosesizat în urma incidentului care a avut loc la un spital din Timișoara, în cursul zilei de joi, când un bărbat în vârstă de 84 de ani a suferit arsuri, în timp ce se afla pe masa de operație.

„Cu privire la incidentul din data de 31 martie, care a avut loc la un spital din Timişoara, în care un pacient a suferit arsuri pe corp în timp ce se afla într-o operaţie, azi, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt precum şi a împrejurărilor care au dus la acest incident”, a transmis Biroul de Presă al Poliției Timiș, în cursul zilei de vineri, potrivit Agerpres.

Un pacient cu afecțiuni oncologie a suferit arsuri la nivelul feței
Pacientul în cauză urma să treacă printr-o intervenție de cauterizare atunci când s-a produs incidentul. Medicii se pregăteau pentru extirparea unei formațiuni tumorale, însă procedura urma să dureze mai mult așa că au decis conectarea bărbatului la oxigen.

„Un pacient de 84 de ani, cu patologie neoplazică, a necesitat o biopsie ganglionară în regiunea submandibulară. Din cauza problemelor de sănătate şi a vârstei, s-a adoptat anestezia superficială, dar în timpul operaţiei s-a constatat că durata intervenţiei va fi mai mare şi atunci s-a ales schimbarea tipului de anestezie.

La manevrele de schimbare a procedurii s-a produs o scăpare de oxigen care a provocat o flamă şi o arsură, nu extrem de gravă, la nivelul feţei, în zona operaţiei. S-a remediat totul, pacientul va primi îngrijiri corespunzătoare”, a transmis managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Sorin Barac, pentru Agerpres.

blank