Politic, Stiri

PMP îi mulţumeşte preşedintelui Băsescu

PMP îi mulţumeşte lui Traian Băsescu „în mod special pentru tot suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare”, a declara, vineri, preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac, arătând că „au existat voci critice” la adresa preşedintelui, însă reprezentanţii PMP îi sunt recunoscători acestuia.

basescu_udrea_tricou_pmp_6_23666000_90543900

„Noi mulţumim domnului preşedinte în mod special pentru tot suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare. Ştim că au existat voci critice, însă îi suntem recunoscători şi pentru noi este o onoare că preşedintele nu a ezitat nicio clipă în a spune că crede în partidul nostru, acesta este un lucru care ne motivează să mergem mai departe pe aceeaşi convingere, cu acelaşi optimism, pentru că sunt convins că românii vor altceva de la politicieni şi noi încercăm să construim acea forţă politică care să-i aducă alături pe cei dezamăgiţi de clasa politică şi pe cei care vor să se implice în clasa politică alături de noi”, a spus Tomac.

El a fost întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu va fi invitat la primul congres al PMP, care va avea loc la 7 iunie, Tomac arătând că reprezentanţii PMP nu au luat o decizie în acest sens.

„Nu am luat această decizie. Vom lua o decizie în forul de decizie al partidului”, a adăugat Eugen Tomac.

El a mai spus că congresul PMP se va desfăşura la Bucureşti şi vor fi 1.000 de delegaţi.

blank