Actualitate

Piaţa Rahova din Bucureşti, controlată de ANPC. Au fost date amenzi de aproape 300.000 de lei

Un număr de 11 operatori economici au fost închişi temporar, în urma controalelor efectuate joi de comisarii comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în Piaţa Rahova şi în Complexul Comercial Niki Scorpion, informează News.ro. Echipele de control au dat amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei.

Au avut loc 46 de acţiuni de control la societăţile comerciale care activează în Piaţa Rahova şi în Complexul Comercial Niki Scorpion, situate în Sectorul 5 al Capitalei, potrivit unui comunicat al ANPC.

În urma acţiunilor, comisarii au dat 27 de amenzi, în valoare de peste 290.000 de lei, au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 130.000 de lei şi au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor pentru 11 operatori economici.

Companiile oprite temporar de la funcţionare sunt:

Torentecarm SRL
Miro Expert Distribution SRL
Creto&Fonny SRL
Dunkin Food Market SRL
Nicole Catering SRL
Emprod SRL
Didi Food SRL
S&M Big Grill Unu SRL
Dor Sibiu Comaliment SRL
Lexacom Business SRL
Luca & Alex Aliment SRL

Principalele abateri găsite de comisari

schimbarea stării termice a produselor;
folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu depuneri de substanţe, praf, resturi alimentare, acumulări mari de gheaţă;
folosirea unor camere de frig cu deprecieri, rugină, chedere rupte, mucegai, cârlige pentru carcase, ruginite, depreciate;
folosirea unor cântare fără verificare metrologică;
comercializarea unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum;
comercializeaza peştelui necongelat cu deficienţe de prospeţime, respectiv care se desfăcea de pe oase, cu branhii cu schimbări organoleptice, neacoperit de fulgi de gheaţă;
nerespectare condiţiilor de temperatură, pentru depozitarea produselor, indicate de producător; nerespectarea vecinătăţi produselor alimentare în spaţiul de depozitare.
echipele de control au mai descoperit folosirea unor spaţii de lucru şi a unor ustensile neigienizate corespunzător, cu grad avansat de uzură, cu paviment deteriorat şi neigienizat;
depozitarea produselor alimentare direct pe paviment;
folosirea unor materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită;
lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire;
utilizarea ustensilelor de bucătărie neprofesionale şi a bureţilor de sârmă pentru vase;
folosirea unor echipamente de gătit neigienizate corespunzător şi a unor tăvi cu grad avansat de uzură, cu porţiuni ruginite şi arse;
neafişarea preţului produselor expuse la vânzare, în mod vizibil;
comercializarea unor produse textile sau cosmetice fără informaţiile traduse în limba română, pe etichetă; comercializare unor articole de încălţăminte fără informaţii de identificare sau referitoare la tipul de material folosit, pe etichetă.

Citește și  Mii de poliţişti, în stradă de Crăciun. Sunt anunţate controale zilnice de sărbători

Comisarii ANPC au descoperit şi că erau comercializate produse cosmetice care conţin substanţa periculoasă Buthylphenyl Methylpropyonal, notificată ca fiind interzisă pe sistemul de alertă rapidă al UE pentru produse nealimentare, Rapex.

blank