O alpinistă
Actualitate

O alpinistă de 41 de ani a cazut 250 de metri, în Bucegi. Iată în ce stare este femeia

O alpinistă de 41 de ani care a căzut, sâmbătă, aproximativ 250 m pe Valea Albă din Abruptul Prahovean Bucegi a fost recuperată cu ajutorul unui elicopter, femeia suferind multiple traumatisme.

Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, accidentul s-a produs la o altitudine de 2075 m, iar o acţiune terestră ar fi durat prea mult şi ar fi pus în pericol viaţa persoanei accidentate.

O alpinistă ce a căzut 250 m în Munții Bucegi a fost salvată ulterior de Salvamont, dar și însoțitorul acesteia. În aceste condiţii, salvatorii au solicitat sprijinul unui elicopter care a venit de la Târgu Mureş.

„Încă o intervenţie reuşită de Salvamont în colaborare cu IGAv-SMURD. (…) La faţa locului au fost troliaţi un salvator montan şi medicul SMURD, care au pregătit accidentata pentru transport. La final a fost recuperat şi însoţitorul accidentatei, cel care a anunţat incidentul prin 112”, precizează sursa citată, conform agerpres.ro.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti şi pe alpinişti să nu plece niciodată singuri în ascensiuni sau drumeţii montane, punctând faptul că viaţa alpinistei a fost practic salvată datorită faptului că ea era însoţită.

Această alpinistă a căzut 250 m în Masivul Bucegi, dar nu este singurul caz de la începutul acestui an
În ianuarie, după ce o alpinistă din Brașov a decedat în Bucegi, chiar de ziua ei, un al doilea turist solitar a fost găsit mort, pe munte, de data asta în Munții Călimani.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, salvatorii montani au primit o solicitare privind o eventuală situație dificilă în care s-ar afla o persoană care făcea o drumeție în Munții Călimani și care atunci nu a mai răspuns la telefon.

Au fost alertate structurile Salvamont din județele care înconjoară masivul, plecând în căutare echipe de prim răspuns din Mureș, Harghita și Suceava.

Trupul acestui turist, mort pe munte, a fost găsit la stația meteo Rețitiș
Turistul a fost găsit mort în apropierea stației meteo Rețitiș la aproape 2000 de metri altitudine.

„Salvamontiștii vor stabili cu poliția dacă vor putea prelua trupul pentru transport și apoi cum vor face recuperarea și transportului lui, terestru sau cu sprijinul unui elicopter”, au transmis salvamontiștii.

Conform acestora, acesta a fost al doilea deces pe munte la mijlocul lunii ianuarie produs cu turiști solitari, anunță stiridiaspora.ro.

O alpinistă experimentată murise după ce a căzut în munţii Bucegi, în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor. Trupul ei nu a putut fi recuperat din cauza vremii nefavorabile, a anunţase atunci Serviciul Salvamont Buşteni.

blank