Nicolae Ciucă
Actualitate

Nicolae Ciucă, despre amenințările directe ale României în plin război. Decizia luată în cadrul summitului NATO

În cursul zilei de joi, premierul României a transmis un mesaj prin intermediul căruia a informat cetățenii cu privire la subiectele abordate în cadrul summitului NATO de la Madrid, în ceea ce privește apărarea României, dar și a pericolelor la care este expusă. Potrivit lui Nicolae Ciucă, membrii alianței politico-militare au luat cele mai bune decizii, astfel încât, Flancul Estic să fie protejat.

Strategia NATO de a intimida Rusia

În cadrul summitului NATO, membrii alianței au decis de comun acord faptul că Rusia reprezintă cea mai „semnificativă și directă amenințare” la adresa securității euroatlantice, în timp ce China este privită drept o provocare pentru interesele de securitate și valorile NATO.

Pornind de la aceste concluzii, membrii alianței reuniți la Madrid au decis întărirea apărării pe Flancul Estic, astfel încât, Nicolae Ciucă susține că, România nu a fost niciodată mai bine protejată din punct de vedere militar, în contextul desfășurării unui război în imediata apropiere.

„Conceptul Strategic al Alianţei consemnează faptul că Marea Neagră este zonă de interes Strategic al NATO. Rusia este definită ca principala ameninţare la adresa securităţii euroatlantice şi, în consecinţă, NATO consolidează, pe termen lung, postura aliată de descurajare şi apărare pe Flancul Estic.

Ca parte a întăririi posturii NATO pe Flancul Estic, NATO consemnează proiectul de a amplasa o prezenţă terestră substanţială şi persistentă, întărirea apărării aeriene şi antirachetă, pre-poziţionarea de echipamente militare şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru asigurarea întăririlor, aspecte deosebit de importante pentru România.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat prezenţa suplimentară americană în România, prin dislocarea unui Comandament la nivel de brigadă de luptă în ţara noastră.

Salutăm această contribuţie care marchează consistenţa Parteneriatului Strategic România – SUA”, a transmis Nicolae Ciucă pe pagina de Facebook a Guvernului.

Decizia lui Emmanuel Macron, salutată de Nicolae Ciucă

Premierul României i-a mulțumit președintelui francez pentru decizia de a amplasa în țara noastră o prezență militară pe termen lung, astfel că, aceasta poate interveni în caz de urgență.

Având în vedere importanța strategică pe care Marea Neagră o are pentru NATO, România beneficiază de protecție crescută din partea alianței, spre deosebire de alte perioade, în care apărarea militare era mai intensificată în zona Mării Baltice, a Mării Nordului.

„Grupul de Luptă înfiinţat în România poate fi crescut de la nivel de batalion, cum este stabilit în prezent, la nivel de brigadă – dacă situaţia de securitate o va impune.

Salutăm şi anunţul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a luat decizia de a amplasa în România o prezenţă militară pe termen lung în cadrul NATO, o brigadă care poate fi activată în caz de nevoie.

România nu a fost niciodată mai sigură în faţa unor ameninţări directe şi persistente derulate în vecinătatea sa imediată”, a precizat Ciucă, potrivit sursei citate.

blank