Life, Stiri

MISTERELE METROULUI BUCUREŞTEAN. Povestea staţiei de METROU INUNDATE în care creşte un SOMN GIGANTIC

O poveste ciudată, dar în acelaşi timp interesantă, circulă de mai mulţi ani pe internet. Astfel, un bucureştean anonim a povestit cum, pentru o anumită sumă de bani, un bărbat i-a arătat o staţie de metrou ascunsă, abandonată de mulţi ani şi inundată, în care se poate circula cu barca. Mai mult, finalul istorisirii este unul incredibil.

5fe0e55fb30d494f7e874a0f510a287795a9bf44_81597300

În anul 2012, un blogger anonim a postat pe internet o poveste inedită, numită “Secretul de sub Bucuresti”. Astfel, autorul a povestit despre experienta lui fantastica intr-o statie secreta de metrou, din zona Unirii. Cu toate acestea, nu se ştie dacă este vorba de o legendă urbană sau de o întâmplare adevărată.

Asadar, personajul principal, prin surse pe care nu a vrut sa le dezvaluie, a ajuns să cunoască un bărbat pe nume Frone, care “si-a tras porecla dupa ce a vazut toata tara “Romanii au talent” si au ras de chitaristul Gigel Frone”, un bărbat care cunoaşte misterele metroului din Bucureşti. Ei s-au intalnit la ora 23.00, in fata MC Donald’s-ului de la Unirii, ca apoi sa se urce intr-o Dacia Solenza şi s-au îndreptat spre Berceni.

“Nu o sa va zic despre ce statie de metrou e vorba, imi pare rau. As vrea sa va zic, dar nu pot. Pentru ca stiu ca odata ce s-ar afla, tot romanul s-ar duce acolo sa caste gura si secretul se strica. La fel si farmecul locului. Unde mai pui ca se trezeste vreun bou sa o distruga?”.

Cei doi au ajuns într-un tarziu la o gura de metrou, unde, la capat de peron, “asa cum stie oricine, acolo unde este semaforul si oglinda, este un gard mic”. Ulterior, un paznic, prieten de-ai lui Frone, “descuie un lacat si da gardul la o parte. Sunt vreo 4 usi metalice, rosii, pe care scrie diverse informatii de pe vremea comunistilor: depozit, statie releu, etc. Tot omul de la Scorseze deschide o usa cu cheia pe care scrie “Nepreluat” cu vopsea alba. Naiba stie ce inseamna asta”.

După ce au coborât mai multe scări, cei doi au ajuns într-o cameră mare, fără lumină.

“Eram exact la mijlocul unor scari pavate, dintr-o fosta statie de metrou, intr-o zona din aia de pauza, in care este o scara mai mare, de cativa metri. La dreapta scari in sus, la stanga scari care coborau. In dreapta, puteam sa vad ca era totul betonat, infundat. La stanga, dupa ce m-am uitat mai bine, am vazut apa. Toata statia de metrou dinaintea mea era indundata. Ma uitam la scari si nu imi venea sa cred ca le vad prin apa. O apa din aia parca extrasa dintr-un lac de munte, incredibil de limpede.

– La ce adancime suntem aici?

– La 17 metri sub nivelul strazii. Pe vremea lui Ceausescu au facut statia asta si cand au venit cu tunelul si-au dat seama ca au iesit prea sus, asa ca a fost mai usor sa inchida statia asta si sa faca una deasupra ei”, continua personajul principal sa spuna.

Urmeaza partea in care fiecare se urca intr-un caiac, insa Frone isi mai ia la el “un sac din ala mare cu mancare pentru caini”.

“Plutim incet, ca sa nu facem valuri care ne incomodeaza la admiratul comorii inundate si blocate in timp. Totul pare nou acolo jos, luceste, fara mizerie, fara gume de mestecat pe peron, fara grafitti, fara reclame… O liniste asurzitoare ma cuprinde. Aud doar picaturile care cad de pe vasla cand o ridic si se zdrobesc de apa. Numai cand suprafata este deranjata de picaturi ce fac valuri minuscule, realizez ca sunt pe apa. In rest, mi se pare ca levitez. Este infricosator. Este incredibil. E frumos”, continua povestea, facandu-ne sa ne intrebam si mai tare daca realitatea e realitate sau e asemanatoare cu cea a delfinilor descoperiti in Dambovita.

Punctul culminant este foarte aproape de finalul peripetiei, si anume in clipa in care “Frone imi face semn sa ma opresc. Imi zice sa arunc in apa, langa perete, spre sinele de metrou, niste boabe din alea. Scot un pumn si il arunc. Zgomotul ca de pietricele cazute in apa strica oglinda apei. Ma uit curios pe fund, doar-doar zaresc ceva. Nimic. […] Dar nu dureaza mult. Pentru ca ceva se misca acolo jos. De sub peron, de la intuneric, acolo unde nu ajunge lumina noastra, o vietate incepe sa ciuguleasca boabele. Incet si suav, cu miscari de balerina, fara sa se grabeasca, un somn urias, mare cam cat caiacul, cu un cap gigantic, cat volanul, se invarte sub mine.

– Sa vezi cand iese la suprafata cum e! L-am pus aici acum 10 ani, l-am prins in IOR, avea doar 9 kile pe atunci. Naiba stie ce mananca aici, cred ca sobolani, ca altceva nu este… zice Frone.

– I-am tot adus si cateva perechi, dar mai mici, cum le prindeam si eu, de 3-4 kile, dar le-a mancat pe toate. Trebuie sa-i aduc o gagica barosana, pe care nu poate s-o haleasca!”.

Cu toate că povestea este una fascinantă, ea lasă mai multe semne de întrebare, toată întâmplarea putând fi considerată cu uşurinţă doar o legendă urbană. În acelaşi timp, sunt cunoscute numeroase alte mistere care înconjoară metroul bucureştean, deci, şi această întâmplare ar putea avea anumite urme de adevăr.