Actualitate

Metrorex a anunțat cine va conduce compania în următorii 4 ani

Metrorex a făcut cunoscute numele celor care se vor afla la conducerea companiei Metrorex în următorii patru ani. Așa cum  și-a luat angajamentul Guversul prin PNNR, noii  administratori au fost aleși prin concurs.

Potrivit Economedia, toți administratorii au mai ocupat până acum funcții de conducere în companii din subordinea ministerului Transporturilor. Unul dintre ei a și fost director al Metrorex, în timp ce alții s-au aflat la conducerea unor  companii precum CFR Călători ori CFR Marfă.

Noii administratori ai Metrorex în următorii 4 ani sunt:

Mihai Barbu

A fost președinte al Consiliului de Administrație de la Metrorex, membru și în CA-ul de la CFR Călători, și director general al SC Telecomunicații CFR SA. Din perspectiva politică, Mihai Barbu este „președinte al Comisiei de Cenzori” a PNL din 2017. A mai avut și alte funcții politice – vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov (2012 – 2013),  consilier la Senat și la ministerul Dezvoltării, consilier județean în Ilfov (2004-2006), și Coordonator al grupului de Consilieri ai Senatului României al Direcției pentru informatizarea activității parlamentare (2020-2021).

A absolvit Facultatea de Marketing din cadrul Universității ”Gaudeamus” din Constanța, a  urmat Studii Post Universitare la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, la Facultatea de Științe Economice, și are un Master la S.N.S.P.A București.

Traian Preoteasa

A fost director general al CFR Călători, CFR SA și  CFR Marfă. A mai fost membru al unui Consiliul de Administrație al unei companii cu capital de stat – compania aeriană Tarom.  Traian Preoteasa a absolvit Facultatea de Electrotehnică la Universitatea din Craiova. A făcut apoi un master la SNSPA și un doctorat în inginerie mecanică la Universitatea din Craiova. A

Iosif Szentes 

 A ocupat mai multe funcții în companii și structuri feroviare: a fost expert instructor, manager de proiect în cadrul Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER), director de Exploatare, instructor Central în cadrul Serviciului Mers Tren, director Relații Internaționale și Instituționale și director general al CFR Călători SA. A absolvit Facultatea de Transporturi a Institutului Politehnica București, și are și un doctorat în Ingineria Transporturilor, din 2015.

Mariana Petre, economist 

A fost membru în Comisia de Administrație Metrorex, din 2019 până în 2022, funcție care a ocupat-o imediat ce a ieșlit la pensie. Până la pensionare, a  ocupat diverse funcții de conducere în Metrorex.

A absolvit Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică la ASE București în 1981. În perioada 2005-2009 aceasta a terminat două mastere, unui cu specializare în în Managementul Public la ASE, și unul de Transport și Trafic Persoane la Facultatea de Transporturi din Universitatea Politehnica București.

Gabriel Popa 

Până să devină administrator al Metrorex, a  fost președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA (2020-2022). Din 2020, este prodecan al Facultății de Transporturi din cadrul Universității Politehnica București.

 Ministrul Transporturilor anunța, la începutul acestei săptămâni, că Metrorex este prima Companie din Ministerul Transporturilor cu un Consiliu de Administrație ales prin concurs și cu mandat de 4 ani, potrivit obligațiilor asumate prin PNRR.

blank