Maia Sandu
Actualitate

Maia Sandu: Va fi organizat un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană se va face numai prin referendum. Asigurarea vine din partea președintei țării, Maia Sandu.

Va fi organizat un referendum privind aderarea Moldovei la UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis că va fi organizat un referendum privind aderarea țării la Uniunea Europeană.

„Acum abia avem statul de țară candidat la aderarea în UE. Atunci când vom fi mai aproape și vom fi gata să aderăm la UE, în țară va fi organizat referendum pentru a afla dorința cetățenilor. Totul depinde de noi, multe țări au așteptat mulți ani pentru a adera. Fiecare cetățean va avea opțiunea să aleagă”, a declarat Maia Sandu, citată de TV Nord Moldova.

Republica Moldova a semnat, la 3 martie 2022, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Pe 23 iunie 2022, Președintele Consiliului European a anunțat că s-a ajuns la un consens privind statutul de candidat UE pentru Ucraina și Moldova. „Un moment istoric”, a transmis Charles Michel, la momentul respectiv.

blank