Actualitate

MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după mesajul controversat al președintei Katalin Novak: „Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat”

Ministerul Afacerilor Externe l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România, vineri, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene, și i-a transmis preocuparea părții române față de declarația făcută de președinta ungară Katalin Novak, care a transmis în mediul online un „mesaj prin care se asumă de către înaltul demnitar ungar calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde locuiesc aceștia”.

Ambasadorul Ungariei în România, contactat de MAE după mesajul controversat al președintei Katalin Novak

„Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, Katalin Novak, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale, astfel cum se arată atât în Raportul din 2001 al Comisiei de la Veneția privind tratatementul preferential acordat minorităților naționale de statul înrudit, cât și în Declarația din 2001 a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE intitulată Suveranitate, responsabilitate și minorități naționale”, a explicat MAE român.

Asemenea declarații, spune instituția Guvernului de la București, nu corespund standardelor europene.

„Astfel de declarații nu corespund standardelor europene în materie și nici spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002), în acest an fiind marcate două decenii de la adoptarea acesteia”, se mai arată în același comunicat.

Potrivit MAE, România rămâne profund atașată dezideratului promovării unei relații pragmatice cu Ungaria în interesul nemijlocit al cetățenilor români și ungari indiferent de etnie.

„MAE mai menționează faptul că ambasadorul Ungariei la București a folosit prilejul discuției telefonice pentru a clarifica faptul că elementele apărute în presă română privind o eventuală participare a Președintelui Ungariei, cu ocazia vizitei, la o ceremonie de premiere a doi cetățeni români de etnie maghiară nu corespund în niciun fel realității, partea română luând notă de aceste precizări”, notează MAE.

Ce declarase președinta Ungariei, care s-a întâlnit la Cluj-Napoca și cu Kelemen Hunor (UDMR)
Cu ocazia vizitei efectuate în România, președinta Ungariei s-a întâlnit la Cluj-Napoca și cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, iar la finalul întrevederii declara că este de datoria sa să îi reprezinte „pe toți maghiarii” și că pentru ea nu contează unde locuiesc aceștia.

„Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele UDMR, Viceprim-ministru al României. Ca Președintă a Ungariei, consider că este prioritatea mea să îi reprezint pe toți maghiarii, deoarece pentru mine nu e nicio diferență dacă aceștia locuiesc în interiorul sau în afara frontierelor. Maghiarii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak, vineri, pe Facebook.
„Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, Katalin Novak, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii
Despre întrevedere a vorbit și Kelemen Hunor.
Katalin Novak
„Novák Katalin și-a preluat mandatul pe 10 mai, iar unul dintre primele sale drumuri au adus-o la Cluj-Napoca. Azi dimineață am avut ocazia de a discuta în amănunt temele care ne privesc pe toți”, a scris liderul UDMR, tot pe Facebook.

blank