Joe Biden
Actualitate

Klaus Iohannis: Am discutat cu Joe Biden despre creșterea prezenței militare americane în România

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a avut „o scurtă discuție” cu președintele american Joe Biden iar tema principală a fost creșterea prezenței americane în România și implicit în regiune. Acesta spune că un comandament de brigadă va fi înființat iar detaliile urmează să fie negociate în următoarele săptămâni.

„Am avut o scurtă discuție cu președintele  Joe Biden și tema principală, în mod natural, a fost creșterea prezenței americane în România și implicit în regiune. În cadrul sesiunii propriu-zise, președintele Biden a repetat și a spus că suplimentează prezența în România cu un comandament de brigadă. Asta trebuie bine înțeleasă. Comandamentul înseamnă că pe parcurs se va constitui o brigadă care va fi condusă de la acest comandament. Detaliile tehnice urmează în următoarele zile și săptămâni să fie negociate, discutate între diplomați și între militari, ca să știm exact în ce orizont de timp ne încadrăm. Însă importante este, și mi se pare foarte important, că există această intenție declarată de președintele SUA de a suplimenta semnificativ prezența americană în România, de a veni până la nivel de brigadă cu această prezență. Restul detaliilor cu siguranță vor fi comunicate atunci când se negociază și când se iau deciziile foarte concrete. Dar anunțul este foarte foarte bun pentru noi”, a afirmat Klaus Iohannis, după prima zi a discuțiilor dintre liderii NATO.

SUA trimit 5.000 de militari în România

Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, a anunțat președintele american Joe Biden, înainte a de începe summitul NATO de la Madrid.

Joe Biden – președintele Statelor Unite: „În Polonia vom stabili un cartier general al Corpului V de Armată, pentru a consolida interoperabilitatea SUA – NATO pe tot flancul estic. Vom menține o brigadă suplimentară prin rotație, adică 3.000 de soldați și alți 2.000 de membri ai personalului militar cu cartierul general în România. Vom crește deplasările prin rotație în Țările Baltice”.