Klaus Iohannis
Actualitate

Klaus Iohannis a ajuns la Kiev, alături de Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a ajuns joi dimineaţă la Kiev alături de Olaf Scholz şi de Mario Draghi, într-o vizită care nu a fost anunţată oficial, dar care a făcut obiectul speculaţiilor de mai multe zile. Acestora li s-a alăturat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a postat mai multe fotografii pe Twitter cu momentul în care a ajuns la Kiev împreună cu Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi
Klaus Iohannis
”Mă aflu astăzi la Kiev, alături de Preşedintele francez Emmanuel Macron, Cancelarul german Olaf Scholz şi Prim-ministrul italian Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic şi solidaritatea deplină faţă de Preşedintele Zelenski şi de poporul ucrainean. Această agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată din partea Rusiei trebuie să înceteze!”, a scris preşedintele în mesaj.

La finalul călătoriei sale în România şi Moldova, preşedintele s-a alăturat miercuri seară, în Polonia, cancelarului german, Olaf Scholz, şi premierului italian, Mario Draghi. Împreună s-au urcat într-un tren de noapte special închiriat, unde au avut o întâlnire de lucru miercuri seară pentru a se pregăti pentru întâlnirea de a doua zi cu preşedintele ucrainean Volodymir Zelenski.
Klaus Iohannis
Liderii europeni ar urma să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre continuarea sprijinului pentru Kiev în faţa invaziei ruse şi despre aspiraţiile Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană.

Călătoria celor trei lideri cu trenul a fost pregătită timp de mai multe zile, însă nu a fost confirmată oficial decât cu puţin timp înainte de sosirea lor în capitala Ucrainei, din motive de securitate. Cu toate acestea, presa internaţională relatase deja despre o posibilă vizită.

Prin această vizită, Macron, Scholz şi Draghi încearcă contracareze de asemenea criticile din Ucraina în legătură cu răspunsul lor la războiul declanşat de Rusia la 24 februarie.

Kievul a criticat Franţa, Germania şi, într-o măsură mai mică, Italia pentru o presupusă lentoare în acordarea de sprijin, acuzându-le de întârzieri în livrarea de arme şi că pun propria prosperitate înaintea libertăţii şi securităţii Ucrainei.

blank