Incendiu
Actualitate

Incendiu puternic pe dealul Pietricica din Piatra Neamț. Există riscul ca focul să ajungă la locuințele din apropiere și la o mănăstire

Un incendiu puternic a izbucnit marți seara pe dealul Pietricica din municipiul Piatra Neamț. Există riscul ca flăcările să ajungă la casele din apropiere, la o mănăstire și la fondul forestier din vecinătate.

Potrivit ISU Neamț, este vorba despre un incendiu de vegetație! Sunt două mari probleme în momentul de față – vegetația este uscată și se aprinde repede, iar vântul bate puternic. Nu este exclus să fie necesar ca echipele de intervenție să recurgă la evacuarea unor locuitori, pentru că în apropiere sunt mai multe locuințe.

Numeroase echipaje de pompieri intervin la fața locului și încearcă să oprească flăcările care se îndreaptă către casele aflate pe versant.

Martorii oculari susțin că incendiul este foarte aproape de primele case.

Focul este vizibil din cea mai mare parte a orașului Piatra Neamț. În unele zone ale municipiului, rețelele de electricitate nu mai funcționează, potrivit Mediafax.

Au fost solicitate forțe în sprijin de la ISU Iași, anunță pompierii. La fața locului merg echipe din rezerva operativă din cadrul Secției de Pompieri Tg. Frumos și Detașamentul 2 de Pompieri Iași.

În prima fază a intervenției la Piatra Neamț pleacă două autospeciale de stins incendii cu echipaj complet și o autocisternă transport apă, anunță reprezentanții ISU Iași. De asemenea, a fost solicitat ajutorul ISU Bacău.
Incendiu
„La incendiul de pe dealul Pietricica acționează forțe și mijloace din detașamentul Piatra Neamț. Au fost chemate în sprijin forțe și mijloace din cadrul detașamentelor de pompieri din Târgu Neamț și Roman, dar vor veni în sprijin și forțe de la ISU Iași și Bacău”, a declarat pentru Digi24 Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

„Există posibilitatea propagării incendiului la locuințe, la o mănăstire și la fondul forestier. Condițiile meteo sunt nefavorabile, pentru că vântul bate cu putere”, a precizat reprezentanta ISU Neamț.

În ceea ce privește posibilitatea ca oamenii din apropiere să fie evacuați, Irina Popa a spus că se va face o evaluare și „dacă va fi nevoie se vor evacua persoanele acolo unde există posibilitatea extinderii incendiului.

Tot personalul de la ISU Neamț a fost chemat pentru a interveni la misiune, mai precizează sursa citată.

blank