Ilfov, primul judeţ care sare de incidenţă 6
Actualitate, Featured

Ilfov, primul judeţ care sare de incidenţă 6. Care este situaţia în Bucureşti şi Timiş

O nouă zi cu peste 5.000 de cazuri noi COVID-19. Dacă până acum Timişul era fruntaş în ceea ce priveşte rata de infectare cu coronavirus, de astăzi cea mai gravă situaţie epidemiologică este în Ilfov, judeţ care a depăşit incidenţa 6.

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat vineri că judeţul Ilfov a ajuns la o incidenţă de 6.37 cazuri COVID-19 la mia de locuitori, aproape dublu faţă de media naţională. În ultimele 24 de ore s-au raportat 379 de cazuri noi de imbolnăvire.

Deja opt localităţi din judeţul Ilfov sunt în carantină. Este vorba despre comuna Berceni (9.59), Brănești (6.69), Bragadiru (8.54), Chiajna (8.10), Cornetu (6.44), Dobroești (7.30), Otopeni (6.98), Popești-Leordeni (7.40).

Ilfovul este urmat de Timiş, cu rata de infectare de 5.96, după înregistrarea a 324 de cazuri noi COVID.

Capitala are şi astăzi cele mai multe cazuri noi COVID-19, 1031 îmbolnăviri în 24 de ore, şi ajunge la o incindenţă de 4,64 cazuri la mia de locuitori.

În acest context este aşteptată să aibă loc o şedință la Prefectura Capitalei. Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență ar urma să discute despre posibile noi măsuri în Bucureşti în contextul creşterii numărului de cazuri COVID-19, respectiv a incidenţei. Potrivit unor surse, se discută inclusiv despre posibilitatea carantinării Bucureştiului.
Ilfov, primul judeţ care sare de incidenţă 6