Au trecut 26 de la Revoluția din decembrie și sunt tot mai multe întrebări decât răspunsuri. Împreună cu Dan Marin, fost ofițer de contraspionaj în Ministerul de Interne, vorbim despre o poveste ca o pânză de păianjen: evenimentele din 22-23 decembrie 1989. Terorist, imaginat sau imaginar în scenariul păpușarilor vremii, dar, peste toate, un fost mare handbalist, general al Armatei Române, decorat pentru merite sportive și militare și de Ceușescu, și de Iliescu, și de Constantinescu sau de Băsescu. Fotografii spectaculoase, marca Vlad Chirea.
Măcinat de probleme medicale, unele cauzate de cariera sa de sportiv, altele, poate, de faptul că nu s-a îngrijit de el, Dan Marin este un om cu șapte vieți. În 20 august 1968, era în cantonament cu echipa de handbal Dinamo la doi pași de Karlovy Vary, în momentul în care trupele unor țări membre ale Tratatului de la Varșovia invadau Cehoslovacia. De două ori, a fost la un pas să-si piarda viața, în timpul curselor aeriene spre câteva capitale europene! O ticăloșie i-a ruinat cariera frumoasă de handbalist la doar 28 de ani. A fost primul și singurul ”terorist” al Revoluției române, salvându-se miraculos din mâinile celor dornici de sânge.
L-au lovit în cap, i-au fracturat piramida nazală, i-au schilodit tibiile, au vrut să-l otrăvească, să-l sufoce. Cumva, s-a insinuat printre toate. Poate că a contat că avea arta spionajului. Sau a contraspionajului. Cine ar fi putut scăpa din iureșul acelor zile, după ce fusese prins cu un pistol asupra sa, fără să aibă, aparent, vreo justificare? Culmea, arma avea să-l salveze acum 26 de ani. E o poveste răvășitoare, o combinație rară de telenovelă cu fundal sonor de mortiere și de Makarov. Iubire, dramă, tragedie și, azi, soare. Un story despre viață, handbal, șansă, cu Ceaușescu, securiști, activiști, KGB-iști, comuniști și nomenclaturiști. Cu actori care, după 1989, au suferit doar mutații genetico-politice și ne dau și azi lecții la televizor. La același televizor la care ni l-au arătat pe Dan Marin, ca unic ”terorist”. Personajele din această poveste există. Și orice asemănare e reală, nu fantezie. Dar oamenii aștia cară după ei povara crimelor inexplicabile din acea iarnă blândă.
“Drumul de la soldat la general l-am început în 1968, când am intrat pe poarta unității militare, în batalionul sportiv aferent MI. Am urcat toate treptele ierarhice, iar pe 21 decembrie 2001 am ieșit la pensie cu grad de general”, spune Marin. Ca orice tânăr sportiv din acea vreme, și-a dorit să joace la Steaua sau la Dinamo. E greu să reziști după ce închei conturile cu performanța, iar Armata și Internele asigurau și ”un grăduleț” după retragere. A ales alb și roșu: ”Să știți că gradul se dădea și după nivelul studiilor. Nu puteai ajunge ofițer cu șapte clase!”.
Cum a ajuns ”banditul” Dan Marin, campion mondial, să fie prins şi bătut în decembrie 1989, la un pas de a fi executat ca ”duşman” al poporului? El, care a făcut parte din “Generaţia de Aur” a handbalului masculin, campion mondial în 1974, bronz olimpic în 1972, aur la CM de tineret (1967) şi la Campionatul Mondial Universitar (1973)? De ce l-au prezentat reporterii TVR din 1989 pe maiorul Dan Marin drept “primul terorist prins”, cum de n-a fost linşat în acele ore?
Întâi o telenovelă! ”Am fost împins să renunț la handbal la 28 de ani. Eram locotenent major, pe 1 noiembrie mă căsătorisem cu Aurora (n.r. – Aurora Dan, vicecampioană olimpică la scrimă, la JO 1984), așteptam leafa, pe 18 m-am dus bucuros să-mi ridic salariul. Bombă! Pe fluturaș am văzut tăierea, 1.150 de lei mai puțin! Era absurd. Nu făcusem nici o belea… M-am dus la conducere, mă pasau de la Cadre la vicepreședinte, președinte și invers! Pe mine, care intrasem la 11 ani pe poarta clubului Dinamo.
Nu mi-am imaginat că poate fi un motiv ceea ce mi s-a spus: ”Dane, o persoană cu mare trecere, n-a putut suportat că nu te-ai căsătorit cu fata lui, care a facut o pasiune pentru tine. Ai grijă ce faci, la Dinamo nu mai ai zile!”. A căzut cerut pe mine! Unde să mă duc? În ce oras, la ce club? În străinătate nu m-au lăsat să plec, desi mă doreau Strasbourg și Barcelona! Mi-a trecut prin cap să aștept prima deplasare și s-o tai! Dar nenoroceam familia, nu?! Încheiam fără voia mea o pagină fabuloasă în care am cunoscut gloria sportivă”.
”Fac orice, dar nu milițian. Văzusem săracii caiaciști”
După o perioadă, când a priceput că i s-au închis toate ușile, a decis: ”Milițian, clar, nu voiam, îi văzusem pe caiaciștii Covaliov si Schiotnik, campioni mondiali și olimpici, cum se chinuiau pe stradă în uniforma de milițian, pe traseul pe care se deplasa Ceaușescu! M-am dus la un general pe care-l cunoșteam și i-am zis atât: ”Soarta mea e în mâinile Dvs. Dați-mi orice de lucru, dar să nu fie Miliție! Mă voi acomoda cu altceva”. Știți care-i coincidența? Persoana aceea am întâlnit-o pe lângă Lido, pe Magheru, locul de unde aveam sa fiu săltat de revoluționari în calitatea de ”terorist”.
A primit post, a făcut școli. A devenit ofițer de contraspionaj. “După 1983, m-am ocupat de străinii care veneau în ţară sub acoperirea de ziarişti. Adică, să zicem, se juca Steaua – Honved, în Cupa Campionilor, și venea cineva care se pretindea ziarist. La un moment dat, erau 60 de corespondenți străini, din care ruși vreo 30. Dintre toți, doar un sfert erau jurnaliști adevărați!”. Străinii scriau, aduceau în prim-plan și realități – dărâmarea bisericilor, lichidarea satelor, criza alimentară, despre frig și despre foame: ”Le-am cunoscut toate, trăind ca imensa majoritate a românilor rigorile regimului”.
”Cupola divină” care l-a salvat pe Magheru
După acest intro, plonjăm direct în teroare. 22 decembrie. Măcelul de la Otopeni. ”Trebuiau găsiți vinovați. Mai era un singur pas până la a-i califica pe unul sau altul drept terroriști”, explică Dan Marin. Lucra la Direcţia a III-a, la Contraspionaj. Pe 17, după evenimentele de la Timişoara, a fost decretată “starea de necesitate”, ce a condus la trecerea la “Alarmă de luptă”, cu obligaţia militarilor de a purta permanent armele din dotare asupra lor. Dan Marin ridicase un pistol Makarov și un încărcător de la Unitatea de lângă Poliția Capitalei. Pe 22, a stat până la orele 15 la sediul Agerpres, apoi, la indicațiile ofiterului de serviciu cu care a păstrat permanent legatura, s-a deplasat la domiciliul părinților întrucât revoluționarii înconjurasera sediul unității. A doua zi, la 8.00, a plecat spre unitate, înarmat, doar era alarmă.
”Am fost interceptat pe Bd-ul Bălcescu, în zona Lido, la 8.30. În spatele meu se strânseseră vreo 50 de inși. Unul m-a recunoscut, m-a întrebat ce-i cu mine în zonă. Le-am zis că sunt ofiţer de informaţii și că mă îndrept spre sediul unității și că am asupra mea pistolul din dotare… Atunci, un individ pe care nu am putat să-l identific nici pâna azi a strigat către oamenii adunați că sunt terorist. În momentul următor, alt cetățean mi-a scos pistolul și m-a lovit cu arma în față. M-a umplut de sânge și mi-a făcut fractură de piramidă nazală. Apoi, alte lovituri, cu duiumul. O fi aievea, o fi fost vis, nu mi-e clar, dar am simțit atunci ceva unic.
N-am simțit decât lovitura în cap. Apoi, deasupra, mi s-a țesut o cupola divină. Nu mai aveam nici un fel de durere. Auzeam aievea când țipau toți, într-un glas: “E terorist, e terorist!”, își amintește. Un ins înarmat prin centrul unei capitale tulburi era cea mai buna ocazie… Un personaj, ”probabil de la Direcția Informativă a Armatei”, a decis să-l ducă la televiziune, pentru a-l arăta poporului. “Omul ăla, paradoxal, mi-a salvat viața, pentru că, rămas în stradă în mijlocul mulțimii dornică de răzbunare, aș fi avut soarta lui Trosca (n.r. – Gheorghe Trosca, fost un colonel în cadrul USLA, trupele de elită ale Securității. A fost ucis la Revoluție, într-o diversiune creată în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989). Azi, îi mulțumesc celui care mi-a luat pistolul. Așa, am putut să dovedesc că nu s-a tras cu el!”.
”Dacă mor, să le spui copiilor că a fost o greșeală”
Am fost dus în studioul 4 al Televiziunii și arătat nației ca ”primul terorist prins”. Un căpitan MApN i-a informat pe toți că am fost prins trăgând din turnul televiziunii. Unii mai susțin asta și azi! Dincă si Haiduc, care mă aduseseră de pe Bd. Bălcescu, au zis că nu este adevărat, îngrijorați că li se fura “trofeul”. Ulterior, am aflat că acel ofițer mincinos a obținut titlul de Erou al Revoluției cu merite deosebite.
După prezentarea mea pe post, am fost introdus în dormitorul corpului de gardă ce asigura paza TVR, unde se mai aflau peste 10 suspecți și mai mulți militari ce aveau îndreptate mitralierele către noi. În această încăpere, la intervale de timp, erau băgați tineri minori, de 15-17 ani, care ne scuipau, ne loveau cu bocancii în tibia piciorului, adresându-ne cuvinte jignitoare, greu de reprodus: ”Mama mă-ții, tu ești mă teroristul?! F…ți gârjania mă-tii!”. În jurul orelor 17.00, șase dintre noi au fost transferați într-un alt dormitor, legați cu sârme și cătușe. Apoi, un grup de trei militari, conduși de un gradat, au început să ia unul câte unul din încapere. Nu se mai întorceau. Eram sigur că ne împușcă. M-am adresat celor din încăpere: ”Dacă mor, este dintr-o eroare gravă! Vreau să știe copiii mei că se pot mândri cu tatăl lor!”.
”Din ce mama mă-sii să scap, că nu făcusem nimic?”
Sinuciderea n-a luat-o în calcul, evadarea-i era imposibilă. Moarte sigură! Alte flash-uri din beciurile TVR: ”Când m-am văzut într-o oglindă, m-am speriat. Aveam fața ca o minge de rugby plină de sânge. Primele îngrijiri medicale mi-au fost acordate după zece ore de la incident de către actrița Olga Delia Mateescu. Cineva mi-a adus mâncare, pretinzând că e de la soţia mea! Păi nici cu elicopterul nu putea ajunge pachetul de la nevastă. Am refuzat, poate era otrăvită. Curios e şi faptul că în aceeaşi seară cineva din comandamentul militar al TVR mi-a spus că sunt liber şi pot să plec, fără a-mi da însă documentele. În haosul din noaptea respectivă, eu, “teroristul” prezentat naţiunii de diversioniştii Teodor Brateş, Victor Ionescu, George Marinescu şi alţii, care n-au fost cercetați niciodată pentru instigare la omor deosebit de grav, aş fi devenit o ţintă sigură în bătaia puştii. Abia a doua zi, un superior m-a recunoscut și m-a luat de acolo. ”Gata, tovarășe maior, ați scăpat!” Pâi de unde mama mă-sii să scap, că nu făcusem nimic? Din păcate, diversiunea continua și azi de cei interesați.”.
Altă amintire din noaptea nenorocită: ”Mai târziu, după ce li s-a părut că socializez cu soldații, cineva chiar mă recunoscuse, l-au chemat pe unul, un căpitan cu nume polonez, care mi-a pus o față de pernă în jurul capului. Nu puteam să respir, aproape deliram. Și azi îi mai aud vocea, când am coșmaruri. Prin cârpa aia, simțeam automatul și-l auzeam pe el: ”Al dracului terorist. Bă, poate-ți scap un glonț în mutră! Recunoaște, dracu, ce-ai făcut!”. Prefer să mor, decât să retrăiesc scena. Cât dura între apăsatul pe trăgaci și finalul? Era instantaneu… După ce se mai liniștise, am apelat la psihologie: ”Tovarășe căpitan, vă interzic să vă bateți joc de mine! Vă sunt superior ca grad și, în plus, nu sunt încă acuzat oficial de nimic! Ordinul se discută și nu se execută dacă e ilegal”. Niciodată n-am fost mai deștept ca în ziua acea. Într-o zi obișnuită, o luam în freză!”.
I-au pus copilul cel mare să deseneze un an icoane, ”spre iertarea păcatelor”
Zeloşii din rândul Armatei i-au făcut o vizită la domiciliu, chiar pe 23 după-amiaza, când era la TVR. ”Au tras în uși, în vitrine, distrugâng trofee câştigate de mine şi de soţia mea, fostă vicecampioană olimpică la scrimă. Mi-au luat până și botoșeii și celelate cadouri de Moș Crăciun pentru cei mici”. Tatăl ofițerului a suferit al treilea infarct şi a murit, mama s-a îmbolnăvit grav si s-a dus în 1994. Copiii, 4, respectiv 11 ani la acea vreme, erau numiți terorişti la grădiniţă și la școală: ”Pe cel mare, Alexandru (foto sus), o profesoară l-a pus un an să deseneze numai icoane, care va să zică pentru iertarea păcatelor!”.
Abia la doua decenii după întâmplările din 1989, a scăpat de tinicheaua de terorist, chiar dacă și Adrian Păunescu i-a scris o dedicație care începe cu ”Teroristului cu a cărui prietenie mă mândresc…”. Întrebat de ce nu i-a dat în judecată pe ”instigatorii” din TVR, pe cei care l-au ridicat și l-au bătut, Dan Marin afirmă: ”Îi pedepsește, oricum, Dumnezeu! Rudele celor decedați la TVR și organizațiile de revoluționari autentici ar trebui să se îndrepte asupra lor. Eu am scăpat cu viață, oamenii aceia au pierdut părinți, copii, surori, frați”.
Printr-o rezoluţie de pe 10 aprilie 1991 (foto sus) – ”deși, inițial, martorii fuseseră influentați să declare altceva decât adevarul”, Direcţia Procuraturilor Militare a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul privind activităţile desfăşurate de Dan Marin în timpul Revoluţiei. ”M-a salvat pistolul ăla nenorocit. Era Makarov, iar săracii oamenii omorâți atunci erau împușcați cu modelul Carpați!”.
În loc de concluzii: ”Azi, la 26 de ani de la acel decembrie teribil, doresc mai mult decât oricand să ne împăcam cu noi înșine, dar cred în continuare că nu trebuie iertați criminalii de atunci! Personal, mulțumesc lui Dumnezeu că n-am înnebunit în acele zile! TVR-ul și-a cerut scuze la 20 de ani după ce m-au prezentat drept terorist. În ceea ce mă privește, privesc trecutul cu sentimentul datoriei împlinite! Tot ce-am făcut, sport sau meseria de apoi, am făcut cu pasiune. Iubesc aceeași femeie ca acum 40 de ani, am doi copii frumoși și o căsuță a noastră, a visurilor mele, la Câmpulung. Acolo e paradisul meu vara!
În fiecare zi, pe 23 decembrie, Dan Marin face o petrecere, cu familia și prietenii apropiați: ”E ziua în care m-am mai născut o dată!”.
”Ceaușescu rămânea în istorie dacă demisiona după fuga lui Pacepa”
Dan Marin crede că Ceaușescu ar fi putut rămâne într-o lumină mai favorabilă în istoria României, dacă ar fi demisionat după fuga în SUA, din 1978, lui Ion Mihai Pacepa, fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe RSR și consilier personal al dictatorului: ”Așa a făcut cancelarul Brandt, după ce a aflat că fostul lui șef de cabinet era colaborator Stasi, Ministerul pentru Securitatea est-germană”. De asemenea, fostul angajat al Securității crede că Ceaușescu ar fi putut înțelege că trebuie să plece măcar în 1981: ”Atunci, l-a ajutat cu bani pe socialistul Francois Miterrand să câștige președinția Franței! Nu numai că Franța l-a uitat, dar l-a și izolat! Apoi, și Occidentul, și URSS l-au izolat complet”. RSR avea bugetul schilodit, după cutremurul din 1977, Ceausescu a decis să plătească datoria de miliarde către FMI.
Înregistrarea convorbirilor din timpul evenimentelor de la TVR
Dan Marin a fost adus în faţa poporului, la Televiziunea Română, pentru “judecată”. Diverse personaje îl supun unui interogatoriu, fiind dat ca exemplu de terorist.
0:01 Glasuri: Stai, omule, în pace! Să n-aibă armele acolo. Nu, i-am luat. Vorbeşte încet.
0:17 Dan Marin: Mă numesc Dan Marin, sunt fost campion mondial, component al echipei naţionale de handbal a României.
0:26 Voce: Minte!
0:36 Dan Marin: După terminarea activităţii sportive, ca orice sportiv de mare performanţă la Dinamo, am fost încadrat în Ministerul de Interne. În prezent, sau până acuma, mai bine zis, am răspuns la asigurarea contrainformativă a obiectivului Agerpres.
1:20 Teodor Brateş: Să-şi recunoască crimele în faţa poporului, să n-o ia pe ocolite! Repede!
1:25 Bărbat (se suprapun glasurile): E luat, e dezarmat!
1:27 Dan Marin: Nu e vorba de nici o crimă, iar dacă cineva mă poate acuza de crimă să dea telefon la Agerpres şi să mă învinovăţească.
1:41 Bărbat: De ce n-a predat armele? De ce a avut…?
1:43 Dan Marin: Azi de dimineaţă, am auzit la radio comunicatul tovarăşului ministru general-colonel Iulian Vlad şi m-am prezentat, mă prezentam, eram în drum să mă prezint la unitate, pentru a mă preda şi a aştepta noi ordine.
2:04 Bărbat: Ce-a căutat înarmat aici în curtea televiziunii?
2:07 Victor Ionescu: Ca orice cetăţean al României, ţi-ai luat arma din dotarea personală şi ai plecat către noi, nu?
2:12 Dan Marin: Către unitate.
2:25 Bărbat: De ce n-ai venit de vineri seara (22 decembrie) cu noi, domnule? De ce, mă, n-ai venit? Să-mi omori colegii de serviciu?
2:30 Dan Marin: Aş vrea să se verifice pistolul care mi-a fost dat în dotare, pentru a se constata dacă s-a tras cu el. În viaţa mea n-am tras asupra unei persoane..
2:47 Bărbat: Să fie judecat conform legilor.
2:55 Bărbat: De când sportivii poartă pistoale?
3:00 Victor Ionescu: Am văzut o mostră, aţi văzut o mostră din cei care ne atacă.
3:13 Teodor Brateş: Vă rog, linişte! Televiziunea e încercuită de aceşti bandiţi, de grupuri răzleţe. Televiziunea e în pericol! Cerem urgent armatei să intervină! Nu mai e timp de pierdut! Daţi ordinele corespunzătoare aşa cum v-aţi angajat în faţa poporului!
3:30 Victor Ionescu: Ostaşi, folosiţi armele pe care le aveţi în dotare fără a aştepta neapărat această dezlegare formală. Nu aşteptaţi numai de la nişte comandanţi, poate prea limitaţi, în limitele impuse atâţia ani de dictatură. Să ne apărăm cu ceea ce avem la îndemână!
3:50 George Marinescu: Utilizaţi toate forţele!
Dan Marin a jucat pe toate posturile de la 9 metri. Are peste 160 de goluri la națională. A evoluat 17 ani la Dinamo, are titlul de Maestru Emerit al Sportului, e profesor de Educaţie Fizică şi are carnet de antrenor.[youtube https://www.youtube.com/watch?v=BPYNhg4KUbI]
Cum ar descrie Revoluția unor tineri care abia se nășteau în 1989: ”A o revoluţie ciudată! O lovitură de stat, organizată cu ajutorul unor ofiţeri superiori, cunoscuţi ca agenţi ai Securităţii ruse, suprapusă unei revolte populare îndreptăţite. Din nefericire, au fost ucişi fără sens mii de oameni, ca să aibă ei acoperire. Erau de ajuns morţii de la Timişoara, puşi pe seama ordinelor criminale ale lui Ceauşescu. Revoluția a fost, de fapt, film horror, cu Iliescu în rol de ”prizonier”, între două grupări, una condusă de Silviu Brucan ca ideolog și alta, militară, condusă de trădătorul Nicolae Militaru. Totul a fost o mascaradă, o minciună. Securitatea își luase mâna de pe Ceaușescu, nu securiștii au fost teroriștii. Un stat care rămăsese fără câinii de pază era pradă ușoară. Ceaușescu era, probabil, fricos, deși a știut de o sumedenie de trădători, nu a luat nicio măsură. Dictatorul era izolat, și de americani, și de ruși, nu mai avea decât relații pasagere cu țări din Arabia și Africa. Nu mai avea nici o șansă. De 26 de ani, trăim într-o minciună, mai jos de unde suntem nu se poate. 26 de ani de atunci, suntem tot acolo: nu sunt bani, nu sunt locuri de muncă, se emigrează la greu, avem o groază de analfabeti, media cea mai mare la mortalitatea infantile”.