Furnizorii
Actualitate

Furnizorii de gaze își vor scoate pârleala în aprilie vor ridica pretul de 5 ori mai mari

La 1 aprilie expiră actuala schemă de reduceri pentru facturi la energie electrică şi gaze, iar specialiştii avertizează că românii vor primi facturi şi mai mari de la furnizorii de energir comporativ cu cele primite în lunile precedente.

Guvernul caută soluții pentru perioada de după 1 aprilie, dar deocamdată fără rezultat. Furnizorii de gaze vor mări pretul la facturile de energie.

Între timp, însă, consumatorii primesc oferte la costuri exorbitante la gaze. Ştirileprotv.ro scrie despre cazul unui braşovean care a primit, pentru perioada începând cu 15 aprilie, o ofertă cu un tarif la gaze de 0,69 lei pe kwh, adică de cinci ori mai mare faţă de acum un an.

Dacă în 2019 preţul mediu pe Mwh era de 138 lei, în 2020 a ajuns la 134 de lei, iar în 2021 a crescut la 190 de lei.

Guvernanţii iau în calcul reducerea TVA la electricitate şi gaze de la 19% în prezent la 5% şi eliminarea certificatelor verzi din facturi.

Aceste măsuri ar face ca, de exemplu, la o factură de aproape 300 lei totalul de plată să scadă la 260 de lei, adică dublu faţă de 2020.

„Din păcate, consumatorul nu prea are multe variante – o variantă care există este să se îndrepte către un alt furnizor, acum pe ANRE sunt nişte oferte mici, dar mai mari decât cele de anul trecut. Înseamnă accentuarea sărăcirii populaţiei”, avertizează Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă.

blank