Europol
Actualitate

Europol: „De la 1 Decembrie, în semn de protest, nu vom mai amenda niciun român”

Cosmin Andreica, preşedintele Europol, a anunțat că de la data de 1 decembrie, în semn de protest, nu vor mai amenda niciun român.

Acest protest, conform președintelui Europol, are în vedere legea salarizării. Andreica a făcut apel la toți polițiștii din țară să fie mai empatici și să aplice doar avertismente scrise sau verbale. De asemenea, în perioada 13-15 decembrie, se anunță un protest de amploare în fața prefecturilor din toată țara.

17 decembrie, ziua în care vor fi proteste împotriva partidelor

„Da este una din formele de protest. Am gândit forme de protest la care să participe toţi poliţiştii chiar dacă nu vor fi în stradă, ci la locul de muncă. Protestăm pentru faptul că în România, din păcate, noi ne temem că nu va fi aplicată legea salarizării, pentru că şi anul trecut înainte cu câteva zile de Anul Nou a venit premierul Cîţu cu acea Ordonanță 226 prin care a suspendat aplicarea Legii salarizării din 2017, care au votat-o toate partidele care se află în acest moment la guvernare.”, a declarat Cosmin Andreica.

De la 1 Decembrie recomandarea noastră către poliţişti este să fie mai empatici cu cei care încalcă legea contravențională şi să aplice avertismente scrise şi verbale. În 13-15 decembrie vom protesta în faţa prefecturilor din toată ţara. În 16 decembrie vom fi în faţa MAI unde vom protesta. În 17 decembrie, în premieră, vom protesta în faţa partidelor de guvernământ PSD, PNL, UDMR având o singură revendicare: aplicarea legii salarizări începând cu 1 ianuarie 2022. Dacă acest lucru nu se va întâmpla colegii noştri deja strâng notificări pe care le vom depune la angajator prin care vom refuza să mai efectuam ore suplimentare”, a spus Cosmin Andreica, preşedintele Europol la Antena 3.