Dosar penal împotriva AUR pentru minimalizarea Holocaustului,
Actualitate

Dosar penal împotriva AUR pentru minimalizarea Holocaustului, deschis de Parchetul General

Parchetul General a anunţat că a deschis dosar penal in rem împotriva AUR pentru minimalizarea Holocaustului.

Parchetul General a deschis dosar penal împotriva AUR pentru minimalizarea Holocaustului, printr-un comunicat de presă emis pe 3 ianuarie de partid, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”.

„La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia””, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Săptămâna trecută, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că AUR se află în Parlament în urma votului românilor iar declaraţiile cu privire la scoaterea acestui partid în afara legii le-a catalogat drept „aberaţii”.

„La început de an e liber la declaraţii trăsnite? Unii au cerut ca şi PSD să treacă în ilegalitate, luate măsuri. AUR se află în Parlament în urma votului românilor iar românii au întotdeauna dreptate. Trebuie să respectăm acest lucru chiar dacă ne convine, chiar dacă nu ne convine, chiar dacă suntem fani sau nu suntem fani”, a spus Marcel Ciolacu.

În aprilie 2021, Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a susţinut într-un interviu că partidul parlamentar AUR este „pasibil de scoatere în afara legii” pentru acțiuni extremiste, apologia criminalilor de război şi atacuri la minorități.

Deputatul PNL Alexandru Muraru spune că parlamentarii AUR găsesc mereu noi motive de a protesta şi de propaga ura pentru diverse categorii sociale, pentru că asta face ca populaţia să perceapă mereu un pericol şi să se strângă în jurul lor, căutând soluţii.

blank