Actualitate

Din data de 10 aprilie 2023 au fost începute lucrările la Drumul Osiei

Administrația publică din Sectorul 6 a informat cetățenii că începând de luni, 10 aprilie 2023, au fost demarate lucrările de la Drumul Osiei. La data de 6 martie 2023, primarul Ciprian Ciucu a transmis următorul mesaj:

Am zis că mă ocup și mă ocup! Am semnat cu câteva minute în urmă autorizația pentru ca să aducem Drumul Osiei, din Militari, la standarde decente. Deci luna asta încep mobilizarea de șantier și lucrările. Dacă nu ne întârziau procesele și birocrația noi eram de mult gata să începem și lucrările ar fi fost gata.

Primarul din Sectorul 6 a anunțat că lucrările la Drumul Osiei au fost întârziate din cauza unui proces deschis de o firmă care a fost expropriată de 1 metru din teren. Sistematizarea rutieră va fi realizată în două etape, din cauza acestui proces. Primul tronson de 500 de metri, începând de la Bulevardul Iuliu Maniu, a fost deja început. În ceea ce privește cel de-al doilea tronson, de 270 de metri până în Chiajna, lucrările vor fi demarate după finalizarea procesului. Primăria Sectorului 6 a anunțat că Drumul Osiei va fi construit conform standardelor moderne și civilizate, incluzând trotuare și piste de biciclete.

Primăria Sectorului 6 a anunțat că pe lista de lucrări următoare se află următoarele străzi: Drumul Roții, Drumul Belșugului și Strada Viscolului. Pentru a putea executa aceste lucrări conform standardelor civilizate, primarul Ciprian Ciucu a făcut primele 100 de exproprieri din istoria Primăriei Sectorului 6. În ceea ce privește Drumul Valea Largă, lucrările au început anul trecut, în data de 29 noiembrie 2022.

blank