Curs valutar
Actualitate

Curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022. Cum începe euro această săptămână?

Curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022. La finalul săptămânii trecute euro a mai pierdut, în raport cu leul, 0.0013 unități. De cealaltă parte, lira sterlină a ajuns la un curs de 5,7408 de lei, iar dolarul american a ieșit pe plus. Tot la finalul săptămânii trecute, acțiunile europene au fost agitate în timp ce piețele nu reușesc să ia avânt, pe fondul crizei. Astăzi începe o nouă săptămână de tranzacții, iar mâine vom afla cum au închis bursele europene. Cât despre ziua de azi, vom avea un curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022 și vom vedea cum începe euro această săptămână.

Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 0,6%

Vineri, la începutul zilei de tranzacționare, indicele european a înregistrat această scădere, după ce a cedat câștigurile inițiale de aproximativ 0,5%. Resursele de bază au pierdut 2% și au condus pierderile. COnformd atelor, toate sectoarele au căzut pe roșu, cu excepția alimentelor și băuturilor, care au câștigat 0,4%.

Acțiunile Uniper au câștigat peste 6%, încercând să se redreseze după prăbușirea de 27% de luni, după ce gigantul german din domeniul utilităților a dezvăluit că se află în discuții cu guvernul pentru salvarea statului, după ce a fost adus pe marginea prăpastiei de războiul Rusiei în Ucraina și de epuizarea livrărilor de gaze rusești.

În partea de jos a indicelui european al titlurilor blue chip, acțiunile companiei germane de mass media ProSiebenSat.1 au scăzut cu peste 9% după ce Goldman Sachs a retrogradat acțiunile de la „neutru” la „vinde”.

Curs valutar al zilei de 5 iulie 2022. Astăzi avem un nou curs, și vom vedea după ora 13:00 ce se întâmplă cu moneda europeană și rubla rusească în contextul actualei situații economico-geo-politice.

Noul CURS BNR este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00.

Curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022: Euro
1 euro = 4,9449 Lei (Lei)

Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9449 Lei, alături de o variație pozitivă de 0.4455 Lei.

Curs valutar BNR pentru 23 iunie 2022
Curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022: Dolar
1 dolar = 4,8088 Lei (+0.374 Lei)

Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,8088 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.374 Lei.

Curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022: Lira sterlină
1 liră = 5,7845 Lei (+0.0437 Lei)

O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,7845 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0437 Lei.

Rubla scade, în România, la cursul de astăzi

Banca centrală din Rusia anunță că rubla a atins un maxim al ultimilor 7 ani de 50 pentru un dolar. Chiar dacă Rusia marchează un eșec istoric în ceea ce privește plata datoriei sale, moneda națională se întărește. Rubla a atins un nou maxim față de dolar în această săptămână, continuând să fie cea mai performantă monedă din lume în acest an.

La trei luni după ce valoarea rublei a scăzut la mai puțin de un penny american pe fondul celor mai dure sancțiuni economice impuse unei țări în istoria modernă, moneda Rusiei a reușit o revenire uimitoare. Rubla a înregistrat un salt de 45% față de dolar din ianuarie, un dolar valora 53,45 ruble începând de marțea trecută.

Rusia înregistrează venituri record din petrol și gaze naturale

Curs valutar BNR pentru 5 iulie 2022: Rubla rusească
1 rublă = 0,0782 Lei (-0.0064 Lei)

O rublă are cursul prezentat la valoarea de 0,0782 Lei, alături de variația negativă de -0.0064 Lei.

Curs valutar BNRIndicele ROBOR stabilit de BNR pe 5 iulie 2022
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează:

Indicele ROBOR la o lună: 5.99
Indicele ROBOR la trei luni: 6.60
Indicele ROBOR la șase luni: 6.72
Indicele ROBOR la douăsprezece luni: 6.83

blank