Actualitate

Cum de des s-a întâlnit Crin Antonescu cu cetăţenii din colegiul său

Crin Antonescu a fost văzut din ce în ce mai rar în ultima vreme și asta nu numai la televizor sau prin presă ci și la în Parlamentul României. Mai mult, Crin Antonescu nu prea s-a mai ocupat nici de întâlnirile cu cetățenii din colegiu său din Teleorman.Crin Antonescu si-a anuntat ieșirea din politica

Pentru a se afla înt-adevăr cât de des a trecut Antonescu prin colegiul său, a fost contactată un adintre consilierele sale, Sorina Mirela Șopolan. Aceasta a spus că de la începutul anului până în prezent, Crin Antonescu nu a trecut prin Teleorman, dar anul trecut s-a văzut cu cetățenii cam odată pe lună.

„Domnul senator nu a venit anul acesta la biroul senatorial, dar în anul 2015 a venit suficient de des. Eu mă ocup de programările pentru audienţe. Sunt cetăţeni care vin cu tot felul de probleme personale care nu pot fi rezolvate de un parlamentar: au probleme cu vecinii, cu centralele de apartament. El este informat, v-am spus, de trecut a trecut pe aici. Eu acum sunt în concediu de creştere a copilului, şi acum cam o dată pe săptămână trec pe la cabinet să văd ce se mai întâmplă. Eu cred că a trecut cam în fiecare lună, estimativ. Deci probabil de 12 ori într-un an. Iar cetăţenii nu sunt interesaţi de politică, nu au avut până acum întrebări legate de revenirea în politică a domnului Antonescu”, a spus consiliera.

blank