China, între interesele economice cu UE și cele politice cu Federația Rusă

China face echilibristică. Nu vrea să își altereze relația comercială cu Uniunea Europeană, extrem de consistentă, dar, în același timp, dorește să păstreze și o neutralitate aparentă față de conflictul dintre Rusia și Ucraina. Un înalt oficial chinez, responsabil cu afacerile europene, spunea săptămâna trecută, cu ocazia summitului Uniunea Europeană – China, că statul chinez că nu va face nimic pentru a ocoli sancțiunile occidentale asupra Rusiei.

Chinezii văd, însă, efectele sancțiunilor ca susceptibile să se răspândească în economia globală, ducând la războaie valutare și financiare și riscând să pună în pericol funcționarea lanțurilor de aprovizionare.

Legăturile comerciale dintre China și Uniunea Europeană ajung la valori record. Paradoxal, în pofida orientării politice, China reprezintă în acest moment un „bastion” al globalizării. Economia asiatică are un produs intern brut de șase ori mai mare decât Rusia și este cel mai mare partener comercial al Statelor Unite ale Americii și al Uniunii Europene.

Eventuale sancțiuni impuse Chinei riscă să se întoarcă împotriva economiilor occidentale, prin faptul că o parte din bunurile importate nu vor mai putea ajunge pe piețele europene sau americane. La rândul ei, China rămâne cea mai mare „uzină” a lumii și, în această calitate, are nevoie să vândă produsele pe care le fabrică. Aproape 14% din comerțul Chinei se realizează cu blocul european, 12% cu Statele Unite ale Americii și doar 2,4% cu Federația Rusă. Sunt cifre care arată cât de importantă este relația comercială a Chinei cu economiile occidentale.

După sancțiunile occidentale, impuse în anul 2014 ca urmare a anexării Crimeii, schimburile comerciale dintre Rusia și China au crescut cu 50% ajungând anul trecut la aproximativ 147 miliarde dolari, adică aproape de nivelul tranzacțiilor dintre Olanda și China. Rusia este pentru China un furnizor de materii prime energetice și produse agricole înregistrând chiar și excedent comercial. Rusia este al doilea furnizor al Chinei de țiței, după Arabia Saudită, cu 1,6 milioane barili pe zi. În ceea ce privește gazul natural, Rusia a trimis anul trecut către China 16,5 miliarde metri cubi, adică 5% din consumul chinez.

În prima jumătate a anului trecut, importurile de gaze naturale ale Uniunii Europene din Rusia au reprezentat 46% din total, iar cele din Norvegia, 20%. În volum, înseamnă între 170 și 200 miliarde metri cubi, adică de 10 ori mai mult decât cantitatea livrată Chinei. Ceea ce ne arată că piața europeană este esențială pentru Federația Rusă și pentru bugetul ei.

La nivel mondial,ale Chinei este cel mai mare exportator (18% din total) și al doilea cel mai mare importator (14%). În ultimii doi ani, importurile europene din China au crescut cu 55%, iar exporturile spre China au urcat cu numai 10%. Totodată, Olanda este cel mai mare importator de produse chinezești, iar Germania, cel mai mare exportator de produse către China. Cele mai mari importuri europene din China sunt echipamentele de telecomunicații și mașinile automate de procesare a datelor, în timp ce Uniunea exportă autovehicule și motoare auto.

România este la jumătatea clasamentului european privind importurile ale Chinei, locul 14, cu o valoare de șase miliarde euro. La exporturi, Germania este în frunte (104 miliarde euro), iar România pe poziția a 17-a, cu o valoare de sub un miliard de euro. Doar trei state ale Uniunii Europene, Germania, Irlanda și Finlanda au excedent comercial în relația cu China, restul înregistrează deficit, cel mai mare fiind al Olandei, de 94 miliarde euro.

Câteva concluzii. Rusia nu poate recupera pierderile suferite prin sancțiuni prin creșterea rapidă a comerțului cu China. De asemenea, China este extrem de legată comercial de economiile occidentale. Ceea ce arată situația în care se află China: este obligată să păstreze echilibrul între interesele economice și cele politice.