Enel din România
Actualitate

Ce se întâmplă cu clienții după plecarea Enel din România

Plecarea Enel din România nu ar trebui privită ca o tragedie, iar clienţii nu vor fi afectaţi, a afirmat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Aceasta după ce anterior, tot marţi, Enel a anunţat că şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România.

Chiriţoiu a participat la conferinţa „Concurenţa în sectoare inovative” şi a fost întrebat de jurnalişti care vor fi efectele ieşirii Enel de pe piaţa din România.

„Piaţa de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează şi companiile şi clienţii. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanţe de urgenţă. Când e criză şi faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect. S-au adus tot felul de corecţii şi sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecţie a cadrului legal şi de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor. Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul. Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie”, a spus Chiriţoiu, potrivit Agerpres.

El a arătat că, pe partea de furnizare, concurenţa are o importanţă redusă în această perioadă de criză.

„Enel era un operator în expansiune şi am apreciat poziţia lor în piaţă. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra. Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ”, a completat Chiriţoiu.

Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

„Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

blank