Continut Sponsorizat

Ce rol are monumentul funerar şi crucea în cinstirea persoanelor decedate?

Trecerea în nefiinţă a unei persoane dragi este o veste grea pentru membrii familiei şi pentru apropiaţi. Familia îndoliată se pregăteşte de înmormântare din timp cu ajutorul unei companii care asigură servicii funerare sector 1, astfel încât niciun detaliu să nu fie uitat, iar persoana să fie condusă pe ultimul drum în cele mai bune condiţii.

După ce toate cele necesare sunt efectuate în  vederea respectării cutumelor, dar şi legislaţiei în vigoare legată de înmormântare, familia face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că memoria defunctului este păstrată în cele mai bune condiţii. Unul din paşii necesari de efectuat în acest sens este comandarea unui monument funerar care vine în completarea crucii achiziţionata ca şi parte a pachetului funerar ales din oferta companiei de servicii funerare Bucureşti.

Monumentul funerar – metoda prin care cei rămaşi în viaţă îşi arata preţuirea pentru cei care au plecat din această lume

Una din cele mai importante metode prin care cei rămaşi în viaţă îşi pot arăta dragostea şi respectul pentru cei decedaţi este ridicarea unui monument funerar şi amplasarea acestuia pe locul ce reprezintă aducerea-aminte a decedatului, şi anume pe mormânt. Monumentele funerare nu au fost la fel de la bun început, existând numeroase schimbări în acest domeniu, atât în privinţa aspectului, cât şi asupra mărimii şi simbolurilor folosite.

Până nu demult, un monument funerar însemna o cruce inscripţionată cu numele persoanei decedate. Acum, monumentele funerare sunt adevărate opere de artă. Pe lângă forma monumentului, sunt importante şi simbolurile sau cuvintele inscripţionate pe monument. Cele mai des întâlnite materiale din care sunt realizate monumentele funerare sunt marmură, mozaicul şi granitul. Pe monument pot fi prezente elemente ce transmit emoţii şi sentimente la adresa persoanei decedate, precum porumbei, trandafiri, mâini care se roagă sau îngeri. Aceste forme dau monumentului un aspect excepţional şi aduc în memoria celor dragi amintiri plăcute cu toate evenimentele petrecute în prezenţa sau împreună cu defunctul.

Cum alegi cea mai frumoasă cruce şi monumentul funerar deosebit pentru o persoană cu adevărat specială?

De multe ori, crucea este inclusă în pachetul de servicii funerare oferite de compania de pompe funebre la care apelează familia şi poate fi inscripţionata cu numele defunctului şi data de naştere, fiind realizată din acelaşi tip de lemn ca şi coşciugul. În ceea ce priveşte monumentul funerar ales, lucrurile se complică. Monumentul funerar se alege în funcţie de credinţe, preferinţe, dar şi de buget. Familia este liberă să investească în monumente funerare mai mari sau mai mici, cu un aspect bogat în  elemente decorative sau în mesaje, cu un cost mai mare sau mai mic.

În concluzie, atât crucea, cât şi monumentul funerar reprezintă omagiul suprem adus persoanelor care au părăsit această lume, un simbol mic, dar necesr pentru a transmite sentimentele familiei îndoliate şi durerea celor dragi.

 

blank